Populaţia carcerală de la Guantanamo este acum de 143 de oameni. Tunisianul şi unul din yemeniţi au fost primiţi de Slovacia, în timp ce ceilalţi trei yemeniţi de Georgia, a precizat locotenent-colonelul Myles Caggins.
Ei au plecat cu avionul de la Guantanamo miercuri la ora 20.00 locală /13.00 GMT joi/ şi au ajuns la destinaţie în jurul orei 19.00 GMT, a adăugat el.
Cei cinci bărbaţi au primit aprobarea de transfer de la administraţia SUA. Aceştia sunt primii yemeniţi transferaţi de la Guantanamo după 2010. Din cei 143 de oameni rămaşi în închisoarea de la Guantanamo, 84 sunt din Yemen, din care 54 decretaţi ca putând fi eliberaţi.
Preşedintele Barack Obama a ridicat în mai un moratoriu privind transferurile de yemeniţi, dar niciun cetăţean al acestei ţări nu a fost până acum eliberat din cauza instabilităţii din Yemen şi riscului potenţial de recidivă.
Centrul pentru drepturile constituţionale /CCR/ a salutat imediat eliberarea unuia dintre clienţii săi, yemenitul Abd Al Hakim Ghalib Ahmad Alhag. „Suntem recunoscători Republicii Georgia pentru a fi oferit clientului nostru un nou azil unde el va putea să-şi reconstruiască viaţa după mai bine de un deceniu la Guantanamo”, a declarat CCR într-un comunicat.
Wells Dixon, unul dintre avocaţii de la CCR al mai multor yemeniţi de la Guantanamo, a salutat „relocarea dlui Alhag” şi a remarcat că „yemeniţii rămaşi trebuie repatriaţi sau transferaţi fără a pierde timp”.