Cum se împart TREBURILE CASNICE în familia prezidenţială: Iohannis spală vasele, Prima Doamnă coace pâine

Klaus Iohannis este foarte discret când vine vorba despre casă, soţie sau pasiuni. Nimeni nu ştie cum arată familia Iohannis acasă, după orele de şcoală ale lui Carmen şi cele de la Primărie, ale lui Klaus.
Iulian Tudor
21 nov. 2014, 09:45
Cum se împart TREBURILE CASNICE în familia prezidenţială: Iohannis spală vasele, Prima Doamnă coace pâine

Marius Vecerdea este antrenorul de tenis al lui Klaus Iohannis, din 2009. În cinci ani, acesta a reuşit să-l cunoască foarte bine pe noul preşedinte al României, să-i devină prieten şi chiar rudă. Asta pentru că în 2010, fostul primar al Sibiului i-a botezat fetiţa, potrivit click.ro.

Citeşte şi KLAUS IOHANNIS, validat de CCR. TRAIAN BĂSESCU participă la şedinţa de validare

Din această postură, Marius Vecerdea a intrat în casa noului şef de stat de nenumărate ori şi i-a văzut pe Klaus şi pe Carmen cum sunt ei cu adevărat.

Domnul Iohannis e cel mai reticent om posibil. Orice propunere îi faci, prima dată va spune clar, nu. Apoi, urmează: „nu ştiu, vedem” şi abia după mult timp: „bine, da”. În casa lor am intrat prima dată ca invitat la masă. În timp, am observat că apar aceleaşi persoane, prieteni de-ai lui vechi, unii de zeci de ani. Nu sunt mai mult de 20, 30 în total. Masa e aşezată doar de Klaus. Apoi, Carmen vine cu nişte delicatese incredibile„, a declarat Marius Vecerdea, pentru Click.

Citeşte şi Preşedintele Klaus Iohannis merge vineri la Târgul Gaudeamus la lansarea cărţii Alinei Mungiu Pipidi

Iohannis este înnebunit după mâncarea franţuzească gătită de soţie.

Îmi este imposibil să vă spun exact cum se numeşte ce găteşte Prima Doamnă. Oricum, e genială în bucătăria franţuzească. Găteşte o raţă de te lingi pe degete. Apoi, e tare la dulciuri. Nicăieri n-am mâncat bezele şi tarte cu fructe mai bune ca ale ei. Are maşină de îngheţată acasă şi, dacă vă vine să credeţi, îşi coace singură chiar şi pâinea. Totul e ecologic. Iar la final vine şocul. Iohannis spală vasele. Am rămas mască. M-am oferit să-l ajut, dar n-a vrut să audă. E treaba lui dintotdeauna„, a spus Vecerdea.

Citeşte şi SUA îl felicită pe Klaus Iohannis pentru alegerea în funcţia de preşedinte, dar şi pe români

Acesta a mai spus cum noul preşedinte e cu totul altul în timpul liber. Glumeşte, râde, dar nu prea bea alcool. Refuză orice ajutor în casă şi n-a avut niciodată servitori. Îşi îngrijeşte singur curtea plină de trandafiri şi casa, una absolut normală.

VEZI şi SĂRUTUL PREZIDENŢIAL: Klaus şi Carmen Iohannis, surprinşi când se sărutau FOTO

Spynews
Anca Țurcașiu, ipostaze romantice în brațele iubitului! Actrița se declară fericită și iubită: "Am lângă mine un om drag..." / FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin, apariție spectaculoasă în costum de baie! Are o siluetă impecabilă, la 49 de ani
Fanatik.ro
Singurele 3 zodii care sunt protejate de astre în lunile septembrie și octombrie. Răsturnări spectaculoase de situații pentru Berbeci
Capital.ro
Se schimbă banii. România e obligată să treacă la Euro: Strângeți cureaua!
Playtech.ro
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Alain Delon în viață. Te fac să PLÂNGI, cutremurător
DailyBusiness
SE DAU BANI DE LA STAT! Cine primește 3.000 de lei
Adevarul
Vladimir Putin nu poate răspunde rapid la invazia Ucrainei. De câți soldați are nevoie pentru a-i scoate pe ucraineni din Kursk?
Spynews
Unde e înmormântat tatăl lui Silviu Prigoană! Bărbatul își doarme somnul de veci lângă fiul afaceristului și al Adrianei Bahmuțeanu, decedat în urmă cu 15 ani
Spynews
Un iaht de lux s-a scufundat din cauza unei furtuni puternice, în Mediterană. O persoană a murit și alte șase sunt date dispărute
Evz.ro
Schimbare de proporții la X Factor. O mare vedetă revine pe sticlă
Ego.ro
Anunțul a foct făcut ACUM de Antenă! Ce se întâmplă cu Mirela Vaida
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
BREAKING | Ciclista de la Jocurile Olimpice a fost găsită moartă în casă
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Întârzieri masive la CFR! Calvarul la care au fost supuși călătorii care au revenit din vacanța de pe litoralul românesc
Capital.ro
Vladimir Putin vrea să facă pace. A anunțat personal: Am fi foarte fericiţi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca și-a părăsit soțul în America și se iubește cu un milionar celebru!
stirilekanald.ro
Urlete de durere la înmormântarea Robertei, polițista moartă la 21 de ani! Detalii șocante
substantial.ro
Președintele Macron a acceptat demisia guvernului condus de Gabriel Attal
MediaFlux
Kamala Harris a făcut PASUL DECISIV. Donald Trump NU mai are ÎNCOTRO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...