Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din Sibiu a solicitat sprijinul ISU Mureş pentru intervenţia la accidentul în care a fost implicat un elicopter militar în nordul judeţului Sibiu, a declarat pentru AGERPRES, căpitanul Cristian Mureşan, reprezentant al ISU Mureş.
Potrivit acestuia, la apelul colegilor din Sibiu ISU Mureş a trimis în zonă trei autospeciale cu apă şi spumă şi o maşină de descarcerare de la Sighişoara, precum şi alte trei autospeciale din Târgu Mureş, pentru transport victime multiple, un punct de comandă mobil, un autoturism de teren, o autoşenilată şi o autospecială pentru intervenţie la dezastre şi calamităţi.
De asemenea, în zonă se află şi elicopterul SMURD Târgu Mureş. Reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale s-au deplasat la locul unde s-a prăbuşit un elicopter al MApN, între localităţile Stejărişu şi Mălâncrav, în apropierea municipiului Mediaş (nordul judeţului Sibiu).