Fosta gimnastă Alina Ulmeanu s-a accidentat în timpul unui spectacol

Fosta gimnastă Alina Ulmeanu s-a accidentat, marţi seară, în timpul unei reprezentaţii a spectacolului "Omul Pescăruş" de la sala Epika din Grand Cinema Digiplex al Băneasa Shopping City, suferind o fractură la mână, spărgându-şi arcada şi lovindu-se grav la pomete.
Romania TV
29 feb. 2012, 13:40
Fosta gimnastă Alina Ulmeanu s-a accidentat în timpul unui spectacol

„În prima parte a spectacolului, am avut în repertoriu construcţia la piramidă, alcătuită din cinci persoane, doi băieţi şi două fete plus Alina în vârf. La coborâre, când s-a stins lumina, Alina a alunecat pe peruca uneia dintre colege. Acum are mâna în ghips, urmând să fie indisponibilă cel puţin 3 săptămâni. În mod normal e ceva banal, însă ghinionul cu peruca plus întunericul au dus la accident”, a declarat în exclusivitate agenţiei MEDIAFAX, Doru Moiş, liderul trupei Xtreme, care joacă în acest spectacol.

Spectacolul, în care joacă foştii gimnaşti Casian Bădescu, Alina Gheorghe, Mădălina Croitoru, Alina Gheorghe (fostă Dumitrescu) şi fostul campion mondial şi european la gimnastică aerobică Doru Moiş, a continuat aseară doar în 4 actori, după ce Alina Ulmeanu s-a accidentat. În 13 martie mai era programată o reprezentaţie a acestui spectacol la sala Epika, însă, până la această oră, nu s-a stabillit dacă va mai avea loc.

Spectacolul de teatru acrobatic „Omul Pescăruş” este o fabulă a zborului şi a desăvârşirii umane. Show-ul încearcă să transmită mesajul de sensibilitate prin dans, video-proiecţie, acrobaţie, virtuozitate şi forţă. Cinci tineri se întâlnesc, se uită la TV şi se fixează pe un documentar cu pescăruşi, fapt care îi determină să îşi imagineze că ei înşişi se transformă în păsări.

Unul dintre ei îşi doreşte mai mult decât zborul limitat al celorlalţi. Din cauza asta stolul îl reneagă, îl proscrie. Jonathan Livingston (Doru Moiş) nu renunţă la zbor şi reuşeşte să îşi depăşească limitele. Astfel, reuşeşte să întâlnească un alt stol de pescăruşi, mai înţelepţi, care zboară la altitudini mult mai înalte, cu scopul de a trăi bunătatea şi dragostea, care îl adoptă. Piesa este realizată după celebra nuvelă „Pescăruşul Jonathan Livingston” de Richard Bach. Spectacolul s-a jucat în fiecare marţi, începând cu 29 noiembrie 2011, la sala Epika de la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City.

Moiş a practicat mai întâi gimnastică artistică, fiind component al lotului naţional de juniori, în perioada 1988-1992, participând la Campionatele Mondiale Universitare din Japonia în 1995. Laurii i-a cucerit la aerobică, unde în 2000, la Campionatul Mondial de la Riesa (Germania) a obţinut medalia de aur, iar cu un an în urmă, la Campionatul European de la Birmingham a urcat pe prima treaptă a podiumului. În 2001 a fost prezent la „Rhytms of Americas”, spectacol prezentat în faţa preşedinţilor statelor din America de Nord şi Sud, cu ocazia „Summit of the Americas 2001”, în Quebec City, lucrând în trupa „Le Groupe Apogee”, cu Debra Brown, coregrafă Cirque du Soleil. Apoi, în 2002, a avut spectacol în deschiderea „Governor General Awards”, premierea celor mai buni artişti din Canada. De asemenea, a fost performer în filmul american „Van Helsing”, în filmările de la Praga din februarie 2003. În 2004 a înfiinţat trupa Xtreme, cu care a avut numeroase reprezentaţii, atât în ţară, cât şi în străinătate.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
Capital.ro
Cine îl sprijină, de fapt, pe Călin Georgescu. Adevărul ținut secret în spatele cortinei: Ați uitat când...
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Se întoarce roata. Cele 3 comisii cheie din care face parte Gigi Becali în Parlamentul României
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Adevărata salată de boeuf, mici secrete. Unde greșesc multe gospodine
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
„Doamne, Doamne!” Un șofer începător de 19 ani și-a condus mama și fratele spre moarte într-un accident de pe Drumul Morții E85. Mașina pe care o conducea a fost făcută bucăți
Cancan.ro
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Avocata lui Călin Georgescu aruncă bomba. Decizie pentru candidatul la prezidențiale: Vorbim despre lovitura de stat
StirileBZI
Scumpiri de la 1 ianuarie 2025! Pentru ce produse și servicii vom plăti mai mult
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu trebuia"
substantial.ro
Coaliția de guvernare stabilește data alegerilor prezidențiale după decizia Curții Constituționale
MediaFlux
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în MAGAZINE! Plata cu CARDUL s-a MODIFICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă