Cursul a fluctuat uşor sub 4,35 lei/euro la finalul zilei, după o sesiune liniştită

Moneda naţională s-a tranzacţionat şi miercuri uşor sub 4,35 lei/euro, într-o piaţă liniştită, cu volume de transfer reduse, în timp ce valutele din regiune s-au apreciat faţă de euro după împrumuturile de la BCE.
Romania TV
29 feb. 2012, 16:35
Cursul a fluctuat uşor sub 4,35 lei/euro la finalul zilei, după o sesiune liniştită

În jurul orei 16:30, băncile schimbau euro pentru 4,3480 – 4,3490 lei, aproape de nivelul de marţi seară, când euro era cotat la 4,3475 – 4,3500 lei.

Cursul a variat pe parcursul sesiunii între un minim de 4,3475 unităţi şi un maxim de 4,35 unităţi faţă de euro.

Valutele din regiune s-au apreciat însă faţă de euro, cu până la 0,7%, optimismul investitorilor fiind determinat de operaţiunea de refinanţare pe trei ani derulată miercuri de Banca Centrală Europeană (BCE).

Băncile comerciale au împrumutat 530 miliarde euro de la BCE, rezultat uşor peste aşteptările analiştilor, care ar trebui să consolideze creditarea şi să scadă costurile de finanţare ale guvernelor. La licitaţie au participat 800 de bănci, faţă de 523 la operaţiunea similară din decembrie, când BCE a împrumutat un total de 489 miliarde euro.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat o referinţă de 4,3486 lei/euro, foarte uşor mai sus faţă de nivelul de marţi, de 4,3480 lei/euro.

Leul a stagnat şi în raport cu dolarul, cursul fiind de 3,2357 lei/dolar. Pentru francul elveţian, BNR a publicat o referinţă de 3,6080 lei/franc, în coborâre de la 3,6087 lei/franc.

Dobânzile afişate miercuri de bănci pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au scăzut de la 3,71% – 4,21% la 3,6 – 4,1%. Totodată, băncile au redus uşor şi dobânzile practicate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână, de la 3,88% – 4,38% la 3,72 – 4,22%.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”