Fondurile de investiţii au cumpărat peste 60% din obligaţiunile în dolari emise marţi de România

Fondurile de investiţii au fost principalii cumpărători ai obligaţiunilor în dolari emise marţi de România, cu 61% din totalul de 750 milioane de dolari, investitorii din SUA acoperind 42% din sumă, iar cei din Marea Britanie 35% din valoare, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Romania TV
29 feb. 2012, 16:43
Fondurile de investiţii au cumpărat peste 60% din obligaţiunile în dolari emise marţi de România

„Ponderea investitorilor din SUA a scăzut faţă de emisiunea iniţială cu 6 puncte procentuale, iar cea a celor din Marea Britanie a urcat cu 5%. În acelaşi timp a crescut de la 2% la 5% procentajul investitorilor asiatici. Structura arată că România inspiră încredere pe din ce în ce mai multe pieţe. Se remarcă de asemenea, creşterea ponderii investitorilor care caută active sigure, pe termen lung, cum sunt fondurile de pensii, firmele de asigurări şi băncile centrale”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Alexandru Drăgoi, citat într-un comunicat transmis de MFP.

Structura investitorilor pe zone geografice este: SUA – 42%, Marea Britanie – 35%, Europa – 18%, Asia – 5%.

Din punct de vedere al tipului de investitori, ponderea cea mai mare o deţin managerii de fonduri, cu 61% din total, după care urmează fondurile de hedging, cu 16%. Categoria companii de asigurare, fonduri de pensii, bănci centrale, a cumpărat 15% din bonduri, iar băncile comerciale şi investitorii retail şi-au adjudecat 5% din titluri. În jur de 3% din titluri au fost achiziţionate de alţi investitori.

„Prin această emisiune, reiterăm angajamentul nostru de a extinde baza de investitori pe toate continentele şi suntem consecvenţi cu măsurile pe care le-am luat în sensul extinderii maturităţii datoriei publice”, a afirmat ministrul Finanţelor Publice.

România a redeschis, marţi, emisiunea de obligaţiuni lansată pe piaţa americană la 31 ianuarie, şi a atras fonduri de 750 de milioane de dolari, cu un cupon de 6,75% şi un randament în scădere cu 0,425 puncte procentuale, la 6,45%.

Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste patru ori, valoarea totală a ofertelor depuse de investitori fiind de 3,2 miliarde de dolari.

Obligaţiunile de pe piaţa americană au fost lansate in cadrul programului cadru de emisiuni de titluri de stat pe piaţa externă pentru perioada 2011-2013 (GMTN – Reg S/144A), aprobat de Guvern la mijlocul anului 2010, cu o valoare maximă de 7 miliarde Euro.

Emisiunea de pe piaţa americană, prima după 16 ani, a fost lansată la sfârşitul lunii ianuarie şi a avut o valoare de 1,5 miliarde de dolari şi o maturitate de zece ani. Cuponul a fost de 6,750% iar randamentul de 6,875%. Emisiunea a fost suprasubscrisă de 4,5 ori, valoarea ofertelor primite fiind de aproape 7 miliarde de dolari, reprezentând cea mai mare cerere manifestată pentru o ţară din Europa Centrală şi de Est.

Programul Ministerului Finanţelor Publice pentru acest an vizează emisiuni de 2,5 miliarde de euro pe pieţele externe.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Cum vor circula tramvaiele și autobuzele în Noaptea de Revelion. Program STB de 31 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Începe de mâine. Iadul alb pune stăpânire pe România
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Adolescent înjunghiat pe o stradă din București în urma unui conflict legat de o datorie
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători