Cum să scapi de zăpada de pe acoperiş şi din curte, fără niciun fel de efort FOTO

Sistemul de topire a zăpezii şi a gheţii pentru acoperişuri poate fi folosit cu succes şi pentru topirea stratului de nea din curtea casei. Sistemul de degivrare pentru acoperiş este alcătuit din cabluri electrice, care prin încălzire topesc zăpada. Preţul unui astfel de sistem este greu de stabilit fără ca specialistul să calculeze la faţa locului costurile, în funcţie de forma acoperişului, de dimensiunea jgheaburilor, precum şi de grosimea cablurilor sau de termostatul ales.
Nicu Stan
02 dec. 2014, 07:57
Cum să scapi de zăpada de pe acoperiş şi din curte, fără niciun fel de efort FOTO

Comercianţii de sisteme de degivrare spun că vânzările spre persoanele fizice sunt încă mici, dar că românii au început să se intereseze de astfel de soluţii. De asemenea, aceştia lansează şi preţuri, astfel încât cei interesaţi îşi pot face o idee de costurile aproximative a sistemului de topit zăpada. „Vânzările nu au crescut vertiginos, chiar dacă ultimile două ierni au sfărâmat câteva acoperisuri cu greutatea stratului de zăpadă căzut. Vindem în jur de 300 de sisteme de degivrare pe an”, a spus pentru RomaniaTV.net, Costin Dumitrescu, director general al firmei Duraco Int’L Construct.

Citeşte şi SNOWPOCALIPSA: A nins O ZI cât pentru O IARNĂ. ZĂPADĂ-RECORD de peste 2,5 metri GALERIE FOTO VIDEO

Avantajele cablurilor electrice pe casă

Sistemul de degivrare folosit pentru acoperiş previne formarea ţurţurilor şi a gheţii în jgheaburi şi burlane. „Ţurturii au făcut şi fac victime umane şi provoacă daune materiale”, a spus Costin Dumitrescu. Sistemele de colectare a apei vor fi protejate şi se va împiedica deteriorarea faţadelor clădirilor, garantând în acelaşi timp şi siguranţa pietonilor şi a acoperişului. În plus, sistemul protejează şi învelitoarea clădirii.

„Nu se poate spune cu cât, dar cu siguranţă un astfel de sistem montat pe acoperişul unei case măreşte durata de viaţă a învelitorii, întrucât există solicitări intense cauzate de umiditate, cât şi de greutatea stratului de zăpadă”, a spus pentru RomaniaTV.net, Răzvan Tănase, director la firma Hobbit Integral Ro. La rândul său, reprezentantul Hobbit Integral Ro spune că pe an, aproximativ 150 de persoane îşi dotează casele cu sisteme de topire a zăpezii.

Cum funcţionează sistemul de degivrare

Sistemul care face ca zăpada şi gheaţa să dispară de pe acoperiş functioneaza complet automatizat. Sistemul detecteaza automat necesitatea de topire a gheţii sau a zăpezii în funcţie de condiţiile climaterice şi opreşte sau porneşte căldura în funcţie de necesităţi.

Citeşte şi Autorităţile se pregătesc pentru IARNĂ: Zeci de utilaje pentru deszăpezire, gata să intervină în Capitală

Sistemul are în dotare un termostat cu senzori care, în funcţie de umiditatea aerului şi de temperatura exterioară, declanşează încălzirea cablurilor. Cablurile sunt de diferite lungimi. „Preţurile variază între 7 şi 10 euro metrul liniar, în funcţie de grosime şi de lungime. Cele mai scurte sunt mai scumpe, iar cu cât lungimea creşte cu atât scade şi preţul”, a amintit Costin Dumitrescu. Preţul sistemului este dat de cabluri şi de distanţa la care sunt montate. Cablurile se montează ca un du-te-vino, în linii paralele, cu distanţe de 5, de 7,5 sau de 10 centimetri. Termostatul cu senzori de umiditate şi temperatură mai costă în jur de 450 de euro. Dacă clientul optează pentru un termostat cu senzor doar pentru temperatură preţul scade la 70 de euro. Preţurile sunt fără TVA.

Cum se montează şi cine sunt clienţii

Pentru montarea sistemului pe acoperiş mai întâi se lipesc pe învelitoare benzi metalice. Acestea sunt lipite la cald cu bandă bituminoasă. De aceste benzi se prind, cu cleme speciale, cablurile care fac ca zăpada să dispară de pe acoperiş. Clienţii acestor sisteme fac parte atât din clasa socială cu venituri mari, dar şi din clasa persoanelor cu venituri medii. „Cei mai multi clienţi persoane fizice sunt cei care au case cumpărate în ansambluri rezidenţiale”, a precizat Răzvan Dumitrescu.

Cum scapi de zăpada din curte fără lopată

Cei care doresc o curte fără zăpadă pot apela, de asemenea, la sistemul de degrivrare. Sistemul este acelaşi cu cel folosit pentru degivrarea zăpezii de pe acoperiş, numai că montarea acestuia necesită mai multă muncă, timp şi bani, mai ales dacă proprietarul decide să monteze încălzire sub pavaj de beton.

Pentru montarea cablurilor în beton, mai întâi se va îndrepta terenul. După aceasta se montează un strat de polistiren extrudat. „Polistirenul extrudat are rolul de a direcţiona căldura spre suprafaţă, nu spre pământ”, a explicat Costin Dumitrescu. După ce plăcile de polistiren au fost montate, se aşează o plasă de fier peste care vor fi prinse cablurile electrice cu cleme speciale, după care se poate trurna betonul. Ideal este, pentru o cât mai bună eficienţă, ca şapa de beton să aibă o grosime între 5 şi 10 centimetri. La pavele se va proceda la fel, numai că în loc de beton se vor monta pavelele.

Cei care propun sisteme de degivrare susţin că costurile cu energia electrică nu vor fi mari, ţinând cont că sistemul nu funcţionează non-stop, termostatul declaşând doar atunci când este necesar.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Help Net, unul care are puncte de lucru în toată țara. Lumea vine pentru prețurile bune și reducerile la medicamente. Puțini români știu cine se află în spatele acestei afaceri uriașe
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Vladimir Sukov intenționează să numească al 15-lea copil după un sistem de rachete
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy