Schimbul de replici a plecat de la o remarcă a clujeanului Ioan Rus, un rival mai vechi al lui Ion Iliescu, care a pledat tot timpul că PSD trebuie să se despartă de fostul preşedinte.
Astfel, Rus a spus că, după alegerile prezidenţiale, Victor Ponta trebuie să fie „dezlipit de eticheta de comunist”.
Remarca l-a enervat pe Ion Iliescu, scrie gandul.info, preşedintele de onoare al PSD văzând în declaraţia lui Rus un atac direct la persoana sa.
„Mă faceţi pe mine comunist?! Eu am făcut revoluţia”, i-ar fi spus Ion Iliescu lui Ioan Rus.