Drumul vinului, de la amforă la sticlă. Incursiune în istoria milenară a licorii lui Bachus

În perioada antichităţii vinul era depozitat şi transportat în recipiente mari, numite „amfore”. Dimensiunile şi formele acestora putea varia considerabil, dar toate aveau în comun două mânere şi un gât destul de îngust. O dată umplute, amforele deveneau foarte grele, ceea ce făcea destul de dificlă turnarea lichidului. Ele se puteau astupa, iar pentru aceasta se foloseau de obicei capace de lut ars sau din plută.

Romanii au fost cei care au inventat tehnica sticlei suflate, iar unele sticle chiar au fost folosite pentru depozitarea vinului. Până la sfârşitul secolului al XVII-lea producţia sticlelor a rămas însă un procedeu foarte costisitor, prin urmare asemenea recipiente erau destul de rare. În mod obişnuit, pentru păstrarea vinului erau folosite baloane de cositor, recipiente din piele sau diverse ulcioare şi borcane destinate în special depozitării berii.

Citeşte şi Cum se comandă şi cum se serveşte vinul la restaurant

Englezii au fost cei care au dat un nou impuls acestui domeniu, apariţia cuptoarelor cu cărbune, în secolul al XVIII-lea, dând o dimensiune comercială producţiei de sticlă. Ei au cumpărat apoi de pe Continent cantităţi mari de vin, transportat în butoaie impresionante, iar pentru a-şi vinde mai eficient marfa pe piaţa internă comercianţii din Londra au avut ideea de a pune vinul în sticle. Curând şi-au dat seamă că el se păstrează mai bine îmbuteliat şi, cu măiestria lor, au reuşit să fabrice sticlă rezistentă şi groasă, care şi-au dovedit repede superioritatea în procesul de transport şi depozitare al vinului.

Click aici pentru a afla noutăţi de la Budureasca

La început, sticla avea mai mult forma unei sfere aplatizate, cu gât relativ lung, pentru a fi mai bine apucată cu mâna. Cu trecerea timpului forma a evoluat şi sticlele au devenit mai mult cilindrice, fiind astfel mai convenabile atât pentru depozitare, cât şi pentru transport.

Capacitatea standard a unei sticle de vin este astăzi, în majoritatea ţărilor, de 750 ml. De ce nu un litru sau o jumătate de litru? Motivul este unul de natură istorică. Atunci când sticla suflată a devenit cel mai popular material pentru depozitarea acestei băuturi consumul mediu zilnic de vin al unui european era de 750 ml, comercianţii adaptându-se astfel obişnuinţelor populaţiei. Chiar dacă pare mare o astfel cantitate consumată de un om în fiecare zi, trebuie spus că la vremea respectivă vinul nu avea o cantitate atât de mare de alcool ca în zilele noastre.

Click aici pentru a intra în magazinul online Budureasca

Sticlele de vin sunt cel mai adesea colorate, multe dintre ele având nuanţe verzui, iar altele galben spre maroniu, de culoarea frunzelor moarte. Specialiştii au descoperit că lichidul se păstrează mai bine într-o sticlă de culoare închisă, care filtrează mai bine lumina ultravioletă. Există însă tipuri de vinuri a căror îmbuteliere se face în sticlă clară, pentru a face mai uşoară evaluarea culorii lor de către consumator/cumpărător. Exemplul cel mai la îndemână în acest caz este cel al vinurilor rose. Forma sticlei de vin este astăzi standardizată în majoritatea ţărilor. Astfel, vinurile Chardonnay sunt îmbuteliate cel mai adesea în sticle numite „burgund”, în timp ce Riesling-urile sunt ţinute în recipiente mai subţiri, de tip „alsacian”.

Click aici pentru a afla amănunte despre vinurile Budureasca

În România, vinurile Budureasca sunt ţinute într-o varietate de sticle, atât ca dimensiune, cât şi coloristic. Chiar dacă predomină capacitatea standard de 750 ml, consumatorii se pot bucura de tipul mini 187 ml, la alegere între Merlot, Fetească Neagră şi Fetească Regală. De asemenea, există în stoc Cabernet Sauvignon la 0.5 litri, un vin cu gust complex de afine şi prune, cu note de ciocolată şi caramel, ce îi confera un final lung şi mătăsos.