SFANTUL ANDREI: Ce SĂ FACI şi ce SĂ NU FACI de Sf. Andrei ca să îţi meargă bine tot anul

Sfantul Andrei- Tradiții si superstiții de Sfantul Andrei. De Sfântul Andrei, patronul spiritual al României, se leagă multe obiceiuri dar şi multe superstiţii. Se spune despre noaptea dintre 29 şi 30 Noiembrie, ordinea cosmică este răsturnată şi lumea celor vii se întrepătrunde cu lumea spiritelor.
Romania TV
29 nov. 2014, 16:51
SFANTUL ANDREI: Ce SĂ FACI şi ce SĂ NU FACI de Sf. Andrei ca să îţi meargă bine tot anul

SFANTUL ANDREI: Superstiţii şi obiceiuri

Tradiţia populară spune că dacă în această noapte vitele mugesc, asta înseamna că vin lupii. Pentru a le feri de lupi, gospodarii fac o cruce din ceară şi o lipesc pe cornul drept al vitelor.

Denumită şi „Noaptea Strigoilor”, noaptea premergătoare zilei de 30 Noiembrie a dat numeroase superstiţii care au devenit apoi obiceiuri. „Există superstiţia că în această noapte lupul îşi poate îndoi gâtul să-şi vadă coada, devine mai sprinten şi prada nu-i mai poate scapă”, arată Janeta Ciocan.

„Este, dacă vreţi, comparbilă cu Halloweenul americanilor. Ziua de 30 era denumită ziua Lupului sau Godinetul şchiop şi multe din practicile ajunului acestei zile şi din ziua respectivă se leagă de lupi. Dacii venerau Lupul, avându-l ca simbol pe steagul lor de luptă, sărbătorindu-l în ajun şi în ziua respectivă”, spune Janeta Ciocan, muzeograf la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare, pentru Vocea Transilvaniei

Tot de această noapte sunt legate credinţe populară potrivit cărora spiritele morţilor ar ieşi din cimitire şi ar „poci oamenii, le-ar suge sângele, ar lega potenţa bărbaţilor şi a taurilorşi ar fura sporul vitelor”.

În ajun şi în Ziua de Sfântul Andrei este interzis să se lucreze în casă sau în gospodărie. Se spune că Sântul Andrei împarte lupilor prada pentru iarna ce vine. Superstiţiile spun că nu este bine să mături, tot din cauza lupilor, nici să dai gunoiul afară din casă, să nu dai cu împrumut nimic şi nici măcar să nu dai de pomană. Cine lucrează de Sfântul Andrei se îmbolnăveşte de Ignat. Pentru a fi feriţi de moroi şi strigoi, gospodarii ungeau uşile şi ferestrele cu usturoi.

Sfantul Andrei –  Tradiții si superstiții de Sfantul Andrei

„De Sfântul Andrei se fac prevestiri meteo: dacă este senin şi lună plină, iarna va fi cu moină. Dacă noaptea este întunecată, vom avea parte de o iarnă grea. Dac se pune o crenguţă de măr în apă acum şi până la Sf. Vasile daca infloreste, va fi un an nou roditor”, a mai spus muzeograful.

Sfantul Andrei. Noaptea premergătoare zilei de Sfântul Andrei este semnificativă în tradiţia populară. Pentru a se feri de strigoii care se spune că prind viaţă în această noapte, gospodarii îşi ungeau tocurile de la uşi şi ferestre cu usturoi.

Sfantul Andrei. Fetele de măritat îşi aflau în această noapte ursitul dacă respectau un anumit ritual.
„ Fetele îşi puneau sub pernă a unui fir de busuioc sfinţit, şi îşi visează «ursitul»”, spune Janeta Ciocan, muzeograf la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare.

Sfantul Andrei.  Un ritual specific Maramureşului şi unic în ţară spune că fetele nemăritate ţin ajun, adică nu mănâncă nimic în această zi, iar seara mănâncă o cocă frământată cu multă sare, urmând ca în vis ursitul să le aducă apă, pentru a le potoli setea. Această superstiţie era păstrată cu sfinţenie şi de mamele fetelor de măritat care puteau ţine post în locul lor.

Sfantul Andrei. De Sfântul Andrei se poate afla prognoza pentru anul următor. Tradiţia spune că se iau 12 cepe care se duc în podul casei şi se lasă acolo până în seara de Crăciun. Fiecărei luni a anului îi corespunde o ceapă. Cepele care s-au stricat, semnifică luni ploioase cu grindină, iar cele care au încolţit, luni favorabile pentru recoltă. La fel se face şi cu grâul care este pus la încolţit pentru fiecare membru al familiei. Cel al cărui grâu este frumos şi înalt se spune că va avea un an bun cu bani şi sănătate.

Dacă în noaptea Sfântului Andrei este senin şi cald, atunci vom avea o iarnă blândă iar dacă este ger, vom avea o iarnă grea.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Sectorul din București unde vor fi amplasate căsuțe pentru pisicile fără stăpân. Anunțul care-i va bucura pe toți iubitorii de animale
Capital.ro
Ucraina cere pace. Anunțul ISTORIC al Rusiei: La unison cu poziția noastră
Playtech.ro
DOAMNE cât e de frumoasă! Imagini de senzație cu noua iubită a lui Alex Bodi, te hipnotizează
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Secretele din spatele BMW. Mistere din istoria celebrei mărci auto
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Nu e banc! Cu câți lei a ajuns să se vândă un singur mic, la 'împinge tava' în Mamaia
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cât costă mâncarea la “împinge tava” în stațiunea Mamaia: „Prețuri ca în Elveția”. Turistul dezamăgit a postat totul pe internet
Capital.ro
Românii au interzis! NU ai voie să faci acest gest. Este ilegal oriunde în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, relație amoroasă cu un mafiot de peste Prut, pe care l-a stors de bani! Detalii șocante
substantial.ro
Olaf Scholz Consideră Posibilă Victoria Kamalei Harris în Alegerile Prezidențiale din SUA
MediaFlux
BOMBĂ în SUA! ANUNȚUL făcut de KAMALA HARRIS! LOVITURĂ pentru TRUMP!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!