După ce şeful statului a ţinut în faţa participanţilor la recepţie un discurs de aproximativ zece minute, el s-a plimbat în Sala Unirii printre aceştia cu un pahar de şampanie în mână pentru a-i saluta.
Din partea PSD a onorat invitația doar vicepremierul Liviu Dragnea.
Traian Băsescu şi vicepremierul s-au salutat, iar Liviu Dragnea a dorit să facă o fotografie cu preşedintele Băsescu care se îndrepta către ieşirea prin biblioteca Palatului Prezidenţial. Şeful statului i-a precizat în glumă vicepremierului că va fi exclus din partid în urma acestei fotografii, potrivit România TV: „Veți fi dat afară din PSD pentru această poză pe care am făcut-o împreună!”
Ulterior, cei doi au ieşit împreună din Sala Unirii, însă, potrivit unor surse oficiale, nu au purtat o discuţie în biblioteca Palatului Cotroceni.
Aproximativ 2.000 de persoane au participat, luni, la recepţia organizată de preşedintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Printre cei care au participat la recepţie s-au numărat miniştrii Gabriel Oprea şi Mircea Duşa, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, copreşedintele PNL, Vasile Blaga, parlamentari printre care şi Mihai-Răzvan Ungureanu şi Theodor Paleologu, ambasadori, tenismena Simona Halep, omul de afaceri Ion Ţiriac, soprana Mariana Nicolesco.
Şi premierul Victor Ponta a fost invitat, dar nu a onorat invitaţia.