Purtătorul de cuvânt al Electrica Muntenia Nord, Marian Popa, a declarat, pentru AGERPRES, că problemele au început de la ora 6.00, mai mulţi copaci şi crengi care au cedat sub greutatea zăpezii căzând pe liniile electrice, conductoarele fiind rupte în mai multe zone.
Astfel, patru localităţi sunt nealimentate parţiale cu energie electrică, fiind vorba despre Telega, Buştenari, Comarnic şi Câmpina (Cartier Voila), iar alte cinci sunt total nealimentate, respectiv Teşila, Trăistieni, Proviţa de Sus, Şotriile şi Valea Doftanei.
Citeşte şi Cum să scapi de zăpada de pe acoperiş şi din curte, fără niciun fel de efort FOTO
Zece echipe de intervenţie se află pe teren pentru remedierea defecţiunilor.
ANM a emis o nouă avertizare de ninsori şi vânt, valabilă de la ora 14.00, 01 decembrie, până la ora 22.00, 02 decembrie. Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat luni, în cadrul comandamentului de iarnă de la Guvern, că este posibil ca începând de marţi seara până miercuri să fie emise atenţionări pe perioade scurte pentru partea de sud-vest a ţării din cauza condiţiilor meteo.