Piloţii Lufthansa au anunţat că joi organizează o nouă grevă pe întreg teritoriul Germaniei pentru zborurile pe distanţe lungi, în intervalul orar 3,00 – 23,59.
Un comunicat de presă remis miercuri Agerpres de către MAE precizează că pentru perioada menţionată este de luat în calcul ca zborurile intercontinentale să fie afectate.
„Zborurile pe distanţe scurte şi medii, precum şi zborurile celorlalte companii nu vor suferi modificări şi se vor derula conform programului de zbor. În perioada precizată, toţi pasagerii sunt rugaţi să contacteze compania aeriană înaintea efectuării călătoriei pentru a se informa cu privire la eventualele modificări şi să ia în calcul posibilitatea de a petrece un timp mai îndelungat în aeroport”, adaugă sursa citată.
MAE îi sfătuieşte pe cetăţenii români pasageri ai Lufthansa să urmărească evoluţia situaţiei pe paginile oficiale de internet ale companiei.