În acest moment, MMSC colectează şi analizează toate datele legate de acest subiect şi precizează că se află în permanent contact cu instituţiile statului care deţin atribuţii în acest domeniu.
Concluziile întâlnirii Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă vor fi prezentate într-o comunicare publică, pe parcursul zilei de miercuri.
Accident nuclear în Ucraina, la centrala Zaporojie
Centrala nucleară ucraineană Zaporojie (din sud-estul ţării), cea mai mare centrală din Europa, a suferit o avarie la data de 28 noiembrie, însă nu există riscuri de radiaţie, a anunţat, miercuri, ministrul energiei din Ucraina, Volodimir Demcişin, informează EFE.
Centrala va reveni la activitatea normală în data de 5 decembrie, a adăugat Demcişin, citat de Reuters.
„Nu există nicio ameninţare, nu sunt probleme cu reactoarele. Accidentul a survenit la Blocul numărul trei al centralei din Zaporojie, la sistemul de electricitate”, a spus oficialul într-o conferinţă de presă, indicând că accidentul nu este legat de producţia de energie electrică în sine. „A fost un scurt circuit”, a mai spus el, adăugând că doar reactorul nr.3 nu funcţionează în prezent. „Este o defecţiune tehnică, la care acum se lucrează. Până vineri, intenţionăm să reluăm activitatea acestei unităţi”, a mai spus el.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică AIEA, cu sediul la Viena, nu a făcut niciun comentariu, transmite AFP.
Potrivit unei convenţii internaţionale, adoptată după accidentul de la Cernobâl din 1986, orice ţară trebuie să notifice AIEA cu privire la orice accident nuclear care poate avea un impact asupra altor ţări. Centrala din Zaporojie este situată la circa 500 km de România.