Povestea incredibilă a celor ŞAPTE TINERI ROMI SĂRACI care dau lecţii de omenie tuturor românilor FOTO

Codruţ Bolocan, Ionuţ Iordache, David Bolocan, Liviu Marin, Lali Bolocan, Viorel Oprea şi din nou David Bolocan, şapte băieţi cu vârste între 16 şi 19 ani, din comuna Răcoasa, toţi de etnie romă, sunt în această iarnă eroii bătrânilor din comunitatea care numără 3.000 de persoane.
Alina Costache
03 dec. 2014, 16:03
Povestea incredibilă a celor ŞAPTE TINERI ROMI SĂRACI care dau lecţii de omenie tuturor românilor FOTO

Băieţii, niciunul dintre ei fraţi, dar toţi buni prieteni, au luat iniţiativa ajutorării în sezonul rece a bătrânilor neputincioşi din satul Răcoasa. Ei frecventează biblioteca din comună, acolo unde printr-un proiect „Biblionet”, finanţat de fundaţia condusă de Bill Gates şi soţia acestuia, Melinda, copiii romi sunt iniţiaţi de bibliotecarul Ghiţă Vlădoiu în folosirea celor şase computere şi echipamente IT cu care biblioteca sătească a fost dotată, acesta fiind locul în care s-au decis să facă fapte bune, potrivit Adevărul.

Luni a nins tare pe la noi pe aici. Am vorbit cu domnul Vlădoiu, bibliotecarul, că ar fi frumos să mergem pe la casele bătrânilor din sat să le facem pârtie. Chiar eu am o vecină bătrână, pe care o mai ajut cu ce are nevoie. Imediat acesta a fost de acord, a vorbit cu primarul care ne-a dat lopeţi şi ne-am apucat de treabă. Într-o singură zi cred că am mers la peste 20 de gospodării şi vă spun sincer că am întâlnit bătrâni care au plâns de bucurie că am putut să le fim de folos”, a spus Codruţ Bolocan.

Citeşte şi Romii de bine: Zeci de ţigani români le-au arătat italienilor că sunt în stare să muncească, nu să fure VIDEO

Codruţ are doar opt clase şi ar fi vrut să urmeze liceul la Focşani, dar părinţii săi sunt prea săraci să-şi permită să-l ţină la şcoală.

Vara asta am dat examen şi am fost admis la Colegiul Traian Vuia din Focşani, la mecanică-auto. M-am retras însă, pentru că nu am cu ce să plătesc căminul sau să fac naveta zilnică la Focşani. Ne descurcăm foarte greu, din munca cu ziua de primăvara până toamna, iar iarna creştem un porc şi o vacă ca să avem de mâncare. Noi suntem trei fraţi la părinţi, dar eu sunt de bază acasă, pentru că tata este bolnav„, ni se confesează Codruţ.

Şi Ionuţ Iordache, de 18 ani, se declară mândru că poate da o mână de ajutor oamenilor care sunt acum neputincioşi. El promite că această idee încolţită acum va fi continuată toată iarna.

Citeşte şi State europene, între care şi România, criticate pentru „reticenţa” în lupta împotriva rasismului faţă de romi

Când am văzut ieri bătrânul acela de 82 de ani, singur, care nici măcar o găleată de apă nu avea cine să-i aducă, am hotărât cu toţii că toată iarna asta vom umbla prin sat să-i ajutăm pe oameni. Ieri le-am dat zăpada din gospodărie, mâine o să mergem să le tăiem lemne, apoi o să-i întrebăm ce nevoi mai au şi tot aşa, că iarna-i lungă. Sunt mândru că sunt din comuna Răcoas şi că pot ajuta bătrânii, care chiar au nevoie de ajutor„, a spus Ionuţ.

Bibliotecarul satului, omul care-i uneşte pe toţi Bibliotecarul Ghiţă Vlădoiu este şi el impresionat de solidaritatea de care au dat dovadă aceşti adolescenţi.

Toţi sunt copii necăjiţi, din comunitatea de romi, care muncesc pe unde apucă, cu ziua. Iarna vin aici la bibliotecă, la proiectul Biblionet. Eu le-am spus mereu că bătrânii noştri, cu poveştile şi trăirile lor, sunt stâlpii în jurul cărora noi ne clădim viaţa, căci fără ei nu am exista. Respectul acordat lor va fi respectul acordat nouă. Iar ei au înţeles ce le-am transmis şi mi-au spus că vor să-i ajute pe toţi bătrânii din satul Răcoasa. Chiar dimineaţă (n.a. ieri) m-au sunat la ora 8.00 să mă informeze că pleacă la acţiuni de voluntariat în sat„, a explicat Ghiţă Vlădoiu.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ponturi pentru desfundat scurgeri. Cum scapi de o mare problemă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri