Ilie Năstase s-a opus vehement deciziei pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a luat-o miercuri.
„Întreb și eu, ca fapt divers: cine are de câștigat din acest conflict? Ce treaba are Înalta Curte de Justiție cu munca unui om care a băgat zeci de milioane în echipă? (…) Ce vor acum? Să îl șantajeze?. Dispariția Stelei ar coincide cu dispariția fotbalului românesc”, a declarat Ilie Năstase pentru Fanatik.
Ilie Năstase crede că importanța clubului din Ghencea trebuie scoasă în evidență printr-un gest unic: „Gigi Becali ar trebui să pună steagul național, păcat că nu poate. Să se înțeleagă ce înseamnă Steaua, care are aproape o echipă la lotul național. Eu cred că acest club merită mai mult respect și acest om la fel”.