Începe Al Treilea Război Mondial. Un monarh l-a anticipat. Va dura 30 de ani

Al Treilea Război Mondial pare a fi iminent şi va porni, cel mai probabil, dintr-o ţară arabă.  Casa Albă este îngrijorată şi încearcă să îl oprească.
Filip Stan
05 dec. 2014, 21:12
Începe Al Treilea Război Mondial. Un monarh l-a anticipat. Va dura 30 de ani

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a calificat lupta contra grupării Statul Islamic este „Al Treilea Război Mondial”. El a făcut aceste afirmaţii cu ocazia unei întâlniri, vineri,cu preşedintele Barack Obama care a anunţat o creştere sensibilă a ajutorului acordat de Washington Ammanului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Obama a anunţat că asistenţa SUA ar creşte la 1 miliard de dolari pe an, faţă de 660 milioane de dolari pe an în prezent. El a promis de asemenea noi garanţii pentru împrumuturi.”Toate acestea vizează să consolideze reformele politice şi economice care au loc în Iordania”, a subliniat el.

Casa Albă a precizat că acest ajutor, care ar urma să fie dezbătut în Congres, s-ar aplica în perioada 2015-2017. Reamintind că Iordania a primit „sute de mii de sirieni” refugiaţi din cauza războiului civil din ţara lor, Obama a subliniat importanţa de a ajuta această ţară „care se confruntă mereu cu responsabilităţi”.

Citeşte şi Forţele franceze desfăşoară un raid „important” împotriva Statului Islamic în Irak

Suveranul haşemit, unul dintre principalii aliaţi ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu, a mulţumit lui Obama pentru acest ajutor într-un moment „foarte dificil” pentru Iordania unde refugiaţii reprezintă acum „20% din populaţie”.

Întrebat de CBS News despre lupta împotriva grupării SI în Siria şi Irak, regele Iordaniei a estimat că ea este „în mod clar o luptă între bine şi rău”.”Cred că este un Al Treilea Război Mondial prin alte mijloace„, a declarat Abdullah al II-lea într-un interviu realizat joi şi difuzat vineri de televiziunea americană, notează AFP.

Citeşte şi Războiul împotriva jihadiştilor Statului Islamic ar putea dura 30 de ani

El a comparat de asemenea lupta antijihadistă cu „lupta unei generaţii”. Regatul Iordaniei are frontiere cu Irakul şi Siria, două ţări unde largi teritorii sunt controlate de ultraradicalii suniţi din SI.

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Te obligă să plătești. S-a dat ordinul în România
Playtech.ro
Cât costă să mergi cu elicopterul la festivalul Electric Castle 2024. E ultima fiță
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Scandal imens provocat de un gest al prințului Harry. S-a lăsat cu demisii
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Mariei Diana, tânăra ucisă de urs la Jepii Mici: ”Băiatul era singur și
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Raed Arafat a dat ORDINUL în România. Este obligatoriu de joi, 18 Iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Top 5 atracții turistice în Oslo: ce nu trebuie să ratezi
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'