Constantinescu s-a aflat în arest preventiv în Spitalul Penitenciar Rahova din 6 noiembrie.
„Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Astăzi am avut instanţă la Constanţa, am mers 300 de kilometri dus, 300 întors şi a trebuit să mă bărbieresc. După cum aţi văzut, (am fost – n.red.) arestat 30 de zile, astăzi e a 30-a zi şi nu aş dori nimănui să treacă prin ce am trecut eu, ştiind că sunt nevinovat, dovadă că inclusiv astăzi, şi pe 26 noiembrie la Curtea de Apel Bucureşti, am fost eliberat pentru lipsă de probe, nu e nicio probă împotriva mea”, a declarat Nicușor Constantinescu.
Întrebat de ce nu a mai stat în SUA pentru tratament, Constantinescu a răspuns că a renunţat la radioterapie pentru că ar fi trebuit să mai stea cel puţin două luni în America.
„Ori în ţară, după cum vedeaţi, toată lumea spunea că eu sunt cel care am fugit în Costa Rica, în America, în Zimbabwe, când de fapt eu nu fugisem nicăieri”, a mai declarat Constantinescu.
Întrebat despre condiţiile din penitenciar, Constantinescu a răspuns: „Cum să te simţi când ştii că eşti bolnav de cancer, trebuie să începi radioterapia şi eu de 30 de zile nu am fost tratat la oncologie nicio zi. Pentru că eu sunt un bolnav, chiar dacă am fost operat de cancer, trebuie să fiu tratat în continuare, să fiu supravegheat. Eu nu am început niciun tratament până acum, doar mi s-au confirmat diagnosticele la Institutul Oncologic Bucureşti”.
Constantinescu a cerut ca arestările preventiv să înceteze. „Haideţi să încetăm cu arestările astea, să începem şi noi o chestiune de normalitate, nu o chestiune în care să ne arestăm unii pe alţii preventiv şi până la urmă să constatăm că de fapt nu-i condamnat nimeni din păcate”, a afirmat preşedintele suspendat al CJ Constanţa.
Nicuşor Constantinescu a fost încarcerat la Spitalul Penitenciar Rahova, în 6 noiembrie, în baza unui mandat de arestare emis de Tribunalul Constanţa, în dosarul privind nefinanţarea Centrului Militar Zonal. De asemenea, el este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, decizia fiind luată de Curtea de Apel Bucureşti, care i-a admis, în 26 noiembrie, o contestaţia la măsura arestării, dispusă iniţial şi în acest dosar.
Nicuşor Constantinescu a stat mai multe luni în SUA, invocând faptul că nu poate călători cu avionul, întrucât se operase de cancer. În acest context, România a cerut autorităţilor americane extrădarea preşedintelui suspendat al CJ Constanţa, însă solicitarea s-a lovit de un refuz.
Ulterior, edilul suspendat a fost găsit în Turcia şi reţinut de autorităţile de acolo. O zi mai târziu, în 6 noiembrie, Constantinescu a revenit în ţară, fiind imediat preluat de poliţişti şi dus la Tribunalul Bucureşti, pentru confirmarea mandatului de arestare emis în lipsa sa.