Ministrul Muncii, Rovana Plumb, va prezenta deputaţilor din Comisia de muncă un proiect de lege prin care care la pensiile parlamentarilor ar urma să se adauge până la 4.000 de lei, în funcţie de numărul de mandate pe care le-au avut, informează România TV.
Potrivit unui proiect de lege, pensiile speciale ale parlamentarilor se vor majora în funcţie de numărul de mandate. Astfel, parlamentarii cu un singur mandat vor primi, pe lângă pensie, o sumă suplimentară de 2.000 de lei. Parlamentarii cu două mandate vor primi pensie plus o sumă adiţională de 3.000 de lei, pentru ca senatorii şi deputaţii cu trei mandate să primească încă 4.000 de lei pe lângă pensia obişnuită.
Potrivit legii, drepturile băneşti se cuvin de la data de 1 septembrie 2010, ceea ce înseamnă că de aceste modificări vor beneficia parlamentariidin ultimii patru ani. Proiectul mai spune că plata acestor drepturi băneşti se efectuează începând cu luna următoare celei în care această lege intră în vigoare. De asemenea, plata drepturilor restante se va face eşalonat, pe o perioadă de trei ani.
Propunerea legislativă vizează stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din rândul aparatului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, din rândul personalului diplomatic şi consular, din rândul funcţionarilor publici parlamentari, din rândul deputaţilor şi senatorilor, din rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi din cadrul Curţii de Conturi.