BUGET 2015. Ponta: Se menţine cota unică de impozitare, iar salariul minim creşte de la 1 ianuarie

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că s-a ajuns la un acord de principiu pentru bugetul pe 2015, iar vineri va fi aprobat şi trimis către Parlament. Potrivit şefului Executivului, nu va exista nicio taxă sau impozit suplimentar în 2015, iar taxa pe construcţii speciale va scădea de la 1,5% la 1.
Romania TV
09 dec. 2014, 10:41
BUGET 2015. Ponta: Se menţine cota unică de impozitare, iar salariul minim creşte de la 1 ianuarie

Premierul Victor Ponta a declarat într-o conferinţă de presă de la Palatul Victoria că taxele şi impozite locale pentru persoanele fizice nu vor fi majorate în 2015, potrivit proiectului de buget stabilit cu FMI. 

În schimb, reducerea TVA la produsele agroalimentare de la 24% la 9% nu va fi posibilă de la 1 ianuarie 2015. „Daca va exista un trend pozitiv al incasarilor in primul trimestru, acesta va fi primul obiectiv”, a continuat Ponta.

Premierul a mai anunţat că proiectul de bugetul pe 2015 prevede menţinerea cotei unice de 16%, reducerea CAS cu 5% la angajator, scutirea impozitului reinvestit, majorarea pensiilor, dublarea alocatiilor pentru copiii din familii cu venituri reduse.

Mai mult, premierul a anunţat că salariul minim va fi majorat până la 975 de la 1 ianuarie. 

De asemenea, Ponta a anunţat că în 2015 vor fi plătite şi ultimele titluri executorii pentru stat astfel încât „să inchidem datoriile catre diverse categorii de bugetari”.

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Se schimbă vremea în România: un ciclon cu temperaturi scăzute și furtuni puternice ajunge în țara noastră
Capital.ro
Amendă dacă nu ai acest aparat în mașină. Este obligatoriu pentru șoferi
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Acești șoferi nu mai au scăpare. Amenzile curg în ultima vreme
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Au intrat banii pe carduri. Statul a efectuat plățile pe 22-23 iulie. Românii să-și verifice contul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Sms Candidat al Partidului Democrat, Kamala Harris Se Apropie de Donald Trump în Sondaje
MediaFlux
BANI ÎN PLUS pentru 3 milioane de pensionari. Care va fi CEA MAI MICA pensie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!