Decizia CEJ a pornit de la o speţă în care un bărbat din Cehia a instalat o cameră de supraveghere sub streaşina casei familiei sale în perioada octombrie 2007 – aprilie 2008, în urma unor atacuri în care geamurile locuinţei au fost sparte.
Camera de luat vederi a filmat intrarea clădirii, aleea către aceasta şi intrarea casei situate vis-a-vis. Bărbatul, numit Frantisek Rynes, a predat poliţiei înregistrarea, iar doi suspecţi au fost puşi sub acuzare.
În urma depunerii unei plângeri de către unul dintre cei doi suspecţi, Rynes a fost amendat de Autoritatea pentru protecţia datelor cehă pentru filmare fără aprobare pe spaţiul public, considerându-se că astfel a încălcat intimitatea suspectului.
Rynes a făcut apel la această decizie, iar avocaţii săi au susţinut că el a acţionat individual în conformitate cu regulile referitoare la filmarea în calitate de turist, pe înregistrare putând sau nu fi surprinse persoane.
CEJ a afirmat că filmarea unui spaţiu public dintr-o locuinţă privată nu poate fi considerată o activitate pur personală sau casnică, dar a precizat că instanţa naţională din Cehia trebuie să ţină cont de interesul legitim al lui Frantisek Rynes de a-şi proteja proprietatea, sănătatea şi viaţa sa şi ale familiei sale.
În prezent, Uniunea Europeană negociază o reformă a legislaţiei sale vechi de 20 de ani în domeniul protecţiei datelor, în sensul că cetăţenii UE vor avea un cuvânt mai important de spus cu privire la modul în care sunt colectate şi folosite datele personale