12 ANI de DURERE din cauza unui DOCTOR UITUC. Ce avea un bărbat în corp de peste un DECENIU FOTO

Un bărbat din Kazahstan a descoperit că durerile de stomac pe care le-a avut timp de 12 ani erau provocate de o pereche de foarfece, uitate acolo de chirurgii în timpul unei operaţii.
Alina Costache
14 dec. 2014, 16:47
12 ANI de DURERE din cauza unui DOCTOR UITUC. Ce avea un bărbat în corp de peste un DECENIU FOTO

Astfel, de fiecare dată când mânca mai mult, bărbatul suferea dureri stomacale crunte, însă nu cerut ajutorul doctorilor in această problemă. Cu toate acestea, a realizat că ceva nu este în regulă atunci când şi-a pierdut toată pofta de mâncare şi a început să slăbească, potrivit Mirror.

Citeşte şi Corpul uman: 10 descoperiri fabuloase despre creier

Într-un final, o radiografie a arătat că timp de 12 ani, pacientul a trăit cu o pereche de foarfece chirurgicale de 20 de centimetri lungime în stomac. Incidentul i-a uimit până şi pe doctori, aceştia recunoscând că au mai avut cazuri de acest gen, însă niciodată nu a fost vorba de un obiect de o asemenea dimensiune. Chirurgul care a efectuat operaţia respectivă s-a pensionat în urma cu trei ani şi a decedat între timp.

Citeşte şi O femeie a rămas fără o parte din CREIER din cauza unui artist: Când îl ascult, AM CRIZE, aşa că m-am operat

Victima spune că nu are de gând să dea în judecată unitatea medicală, mulţumindu-se că factorul care i-a provocat atâta durere să fie înlăturat.

DailyBusiness
Vot final! S-a anunțat data la care românii vor putea merge în SUA fără viză
Spynews
Victor Slav nu a venit la ziua fiicei sale! Deși Bianca Drăgușanu l-a invitat, acesta a ales să o serbeze separat pe Sofia
Bzi.ro
Gabriela Cristea a făcut celebra ciocolată din Dubai: „Ce frumos se vede cu aurul acesta!”
Fanatik.ro
Data la care românii vor putea să meargă în SUA fără vize. Anunțul oficial. Update
Capital.ro
Mașinile pe benzină și motorină vor fi eliminate. UE a dat interzis. De când NU se mai vând
Playtech.ro
Dana Budeanu, poziție de INFARCT! S-a întors cu spatele și ce a urmat întrece orice imaginație
DailyBusiness
Toți românii vor da năvală la Kaufland! 1 octombrie vine cu produse GRATIS
Adevarul
„Nici în România nu e așa”. O româncă de 86 de ani, forțată să aștepte 25 de ore pe coridorul unui spital din Londra
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
Avertisment ANM. Meteorologii au emis cod roșu de furtuni. Până când este valabilă atenționarea
Spynews
Declaraţii exclusive ale celui mai iubăreţ luptător! Ce spune Meko după ce Denisa Despa a recunoscut că i-a fost iubită, în timp ce el avea soție acasă!
Evz.ro
Rugăciunea care te protejează astăzi. Zi de mare sărbătoare
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
kanald.ro
„Astăzi a plecat la Domnul”. El este Ion, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier, în Italia. Bărbatul participase la o slujbă religioasă înainte de tragedie
Cancan.ro
Dezvăluiri în premieră despre Ana Maria Vasiliu și amantul ei din Olanda. Soacra ei rupe tăcerea: „El nu știa că ea e...
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Florin Piersic Jr. are inima zdrobită. Veste tristă despre tatăl său, actorul Florin Piersic
StirileBZI
Acești români primesc 5.000 de euro de la stat! Din luna octombrie se pot depune dosarele pentru a lua banii
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
stirilekanald.ro
Româncă de 42 de ani ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea...
substantial.ro
Un tablou descoperit într-o pivniță se dovedește a fi un Picasso evaluat la 12 milioane de euro
MediaFlux
Anunț oficial privind ADERARE DEPLINĂ la SCHENGEN a României!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce se întâmplă cu trecerile de pietoni nesemaforizate din București. Consiliul General a luat decizia!