Ivan: Posibila mea sancţionare nu s-a pus în discuţie absolut deloc în CExN al PSD

Eurodeputatul social-democrat Cătălin Ivan afirmă că în şedinţa de duminică a Comitetului Executiv Naţional al PSD nu s-a pus problema sancţionării sale.
Filip Stan
14 dec. 2014, 17:06
Ivan: Posibila mea sancţionare nu s-a pus în discuţie absolut deloc în CExN al PSD

Nici nu era cazul să se pună în discuţie vreo sancţionare, nu excluderea mea, dovadă că este democraţie în partid. (…) Legat de problema care mă priveşte pe mine, posibila sancţionare nu s-a pus în discuţie absolut deloc. Chiar au fost colegi care au spus că au fost deranjaţi de acea declaraţie cu ‘puşti obraznic’. Nu s-a discutat absolut deloc de acest mic conflict. Urmează să discut eu cu doamnele (Gabriela Firea şi Viorica Dăncilă – n.r.), ne uităm pe înregistrare, ne împăcăm. Sunt două colege la care chiar ţin foarte mult, trei dacă o punem şi pe doamna Rovana Plumb cu care am lucrat în PE„, a spus Cătălin Ivan, la Palatul Parlamentului.

El a declarat că în timpul şedinţei CExN s-a discutat despre viitoarea structură a Guvernului, despre propunerile de reformă avansate de preşedintele executiv al partidului, Liviu Dragnea, precum şi despre social-democraţii al căror nume apare în diverse dosare.

CITEŞTE ŞI Cătălin Ivan cere SUSPENDAREA lui Dragnea şi anunţă că ar putea candida la şefia PSD

Au fost discuţii legate şi despre colegii noştri care apar în diverse dosare, dar nu s-au dat nume, nu s-a vorbit despre o persoana anume. Dacă mă întrebaţi pe mine dacă am ridicat în CExN (subiectul privind suspendarea preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, din toate funcţiile deţinute în partid – n.r.), nu era cazul, nu era cadrul. Urmează să venim cu mai multe propuneri concrete în perioada următoare„, a explicat Cătălin Ivan.

Preşedintele Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, Rovana Plumb, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, în cadrul CExN al PSD, va solicita în numele organizaţiei pe care o reprezintă sancţionarea dură, potrivit Statutului partidului, a europarlamentarului Cătălin Ivan ca urmare a afirmaţiilor acestuia la adresa colegelor sale de partid Gabriela Firea şi Viorica Dăncilă.

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă temperatura pe care o setezi pe aerul condiționat, de fapt. Greșeala pe care multe persoane ajung să o facă pe timp de caniculă
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Ordinul intră în vigoare de astăzi, 19 iulie, ora 11
Playtech.ro
Ce este INTERZIS să faci de Sfântul Ilie. E mare păcat, tradiția pe care nu trebuie să o încalce credincioșii
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
”Inima mea e cărbune” Prima reacție a soțului Doinei, după ce a aflat că femeia a fost ucisă de Zoro și Narcisa
Spynews
Zoro și Narcisa au mărturisit și cea de-a doua crimă! Cadavrul găsit recent aparține Doinei. Femeia a fost dată dispărută anul trecut și ucisă de ei
Evz.ro
Dilema mondenă a deceniului. De ce n-o cere Salman Khan pe Iulia Vântur. Dezvăluiri din familie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Am făcut calculul! Câți bani a primit Ianis Hagi, în total, din darurile de nuntă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben și portocaliu de caniculă în jumătate din țară! Zonele în care se vor resimți temperaturi de până la 38 de grade
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Haos pe Aeroportul Henri Coandă: Sute de Pasageri Lăsați să Aștepte Ore pentru Recuperarea Bagajelor
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'