Astfel, apare infecția urinară, care ocupă locul al doilea ca frecvență în lume, după afecțiunile respiratorii. Ceea ce declanșează infecțiile urinare sunt diferiți agenți patogeni, precum bacterii, fungi sau paraziți, însă de cele mai multe ori, vina o poartă bacteria Ecoli, scrie doctorulzilei.ro.
Un mare dezavantaj al acestor infecţii este acela că, deşi sunt tratate şi vindecate, pot apărea periodic. În afara medicamentelor prescrise de medic, există numeroase plante antiseptice ce acţionează ca adevărate dezinfectante urinare naturale. Este obligatorie vizita la medic, întrucât în cazul inflamaţiilor căilor urinare sau a vezicii urinare, unele plante pot irita. Femeile care au infecții urinare repetate obișnuiesc să le combată cu pastile cu extract de merișor, „planta-minune” despre care s-a zis că drenează bacteriile din tractul urinar.
Citeşte şi Simptomele care îţi spun că TREBUIE să mergi de urgenţă la GINECOLOG
Merişoarele au acţiune bactericidă (datorită acizilor benzoic şi citric), diuretică, antiinflamatorie şi antiinfecţioasă. Sunt un dezinfectant urinar şi dizolvă uraţii. Frunzele de merişor se recoltează în septembrie-octombrie, când conţinutul lor în substanţe active este la maximum şi se usucă la umbră, în strat subţire. Ele conţin arbutozidă, glicozid al hidrochinonei, hidrochinonă liberă, metilarbutozidă, flavonoizi, taninuri, ericolină, acid chinic, săruri de magneziu, săruri ale acizilor organici, vitamina C şi alte vitamine, leucoantociani şi flavonali glicozidaţi (leucocianidină, cianidină, cvercetol, derivaţi fenilpropanolici şi altele). Conţinând acid benzoic şi acid citric, frunzele – ca şi fructele – au acţiune bactericidă. Datorită acidului chinic, extractele lor acţionează ca dezinfectant urinar.
Ceaiul obţinut din frunze de merişor se administrează ca diuretic şi antiseptic în tratamentul bolilor căilor urinare, îndeosebi în stări inflamatorii purulente (cistite, pielite, uretrite). Acest decoct se prepară din două linguriţe cu frunze mărunţite, peste care se toarnă 100 ml apă rece şi se lasă timp de o oră la rece, la macerat. După aceea, lichidul se strecoară într-un alt vas, iar peste frunzele rămase se adaugă 100 ml apă clocotită şi se lasă la fiert timp de 15 minute.
Vasul se ia apoi de pe foc, se lasă acoperit zece minute şi se strecoară conţinutul. Se amestecă ambele lichide, se completează cu apă fiartă şi uşor răcită, până la 200 ml, şi se îndulceşte cu miere. Din acest decoct se ia câte o lingură la un interval de trei-patru ore, până dispar simptomele bolii.