Victor Ponta: Rusia e principala ameninţare pentru stabilitatea regiunii, energetic şi militar

Rusia reprezintă 'principala amenințare pentru stabilitatea regiunii', în special din cauza dependenței unor țări de importurile de gaz rusesc, a declarat miercuri premierul român Victor Ponta, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Filip Stan
17 dec. 2014, 15:04
Victor Ponta: Rusia e principala ameninţare pentru stabilitatea regiunii, energetic şi militar

„Cred în continuare că Rusia reprezintă principala amenințare pentru stabilitatea regiunii, atât în ceea ce privește energia, cât și în termeni militari”, a afirmat Ponta, în cadrul unei întrevederi cu trei agenții internaționale de presă.

„Toate țările din regiune depind mai mult sau mai puțin de importurile de gaz” rusesc, a subliniat el.

Chiar dacă nu importă de la Gazprom decât 15-20% din consumul său de gaze pe timp de iarnă, România consideră că „cea mai bună soluție pentru toată lumea” ar fi crearea unei „Uniunii Europene a energiei”, susținută în special de fostul premier polonez și actual președinte al Consiliului European Donald Tusk, a indicat Ponta, potrivit AFP.

În ceea ce privește resursele energetice ale României, Ponta a subliniat că Bucureștiul trebuie să ia o decizie privind exploatarea gazelor de șist, care implică fracturarea hidraulică, metodă considerată poluantă.

„Parlamentul trebuie să adopte o lege care să spună clar dacă o autorizăm sau o interzicem”, a declarat Ponta, adăugând că această decizie trebuie asumată atât de majoritate, cât și de opoziție.

Gigantul american Chevron și-a încheiat operațiunile de explorare în nord-estul României, iar rezultatele, care vor stabili dacă România dispune de zăcăminte exploatabile, ‘sunt în curs de analizare’, a precizat Chevron.

Operațiunile de prospectare din regiunea Pungești au atras un val de manifestații împotriva gazelor de șist la fața locului și în mai multe mari orașe, proteste fără precedent în România, notează AFP.

„Nicio activitate economică nu poate avea loc într-un mediu social ostil”, a spus Ponta. În opinia sa, România trebuie să se concentreze pe exploatarea zăcămintelor de gaz din platoul continental al Mării Negre, unde americanii de la ExxonMobil și austriecii de la OMV Petrom dețin mai multe concesiuni.

Cele două grupuri au anunțat în 2012 că au descoperit zăcăminte reprezentând până la de opt ori producția anuală a Râmâniei, adică între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaz.
Potrivit lui Ponta, una dintre prioritățile României va fi construirea unui gazoduct pentru transportarea acestor gaze spre rețeaua națională, un proiect estimat la peste un miliard de euro.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Plaja superbă de lângă Capitală: nisip fin, apă limpede și pădure deasă la doar 70 de kilometri de București
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Decizie majoră în CSAT. Cum va fi afectată România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Donald Trump vrea să fie următorul Papă: „Asta ar fi alegerea mea numărul 1!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri