Declaraţia comună pentru instituirea acestui Parteneriat Strategic a fost semnată anterior la Bucureşti de către preşedintele României, Traian Băsescu, şi preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.
Alături de acest document, miniştrii celor două guverne au semnat şi un acord de cooperare şi ajutor reciproc în cazul producerii dezastrelor, un acord privind regimul juridic al mormintelor de război româneşti aflate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi protocoale în educaţie şi securitate socială.
Şedinţa comună a guvernelor român şi moldovean a fost organizată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a durat aproximativ trei ore. Aceasta a fost prima reuniune comună a celor două guverne.
Sâmbătă dimineaţă, pe trotuarul din faţa Universităţii, au fost montate garduri metalice pentru a delimita zona, astfel încât trecătorii să nu aibă acces. În zonă au fost mobilizate, de altfel, forţe sporite ale Poliţiei şi Jandarmeriei.
Câteva zeci de persoane, între care şi membri ai organizaţiei „Noua Dreaptă”, s-au adunat în faţa Univeristăţii în aşteptarea membrilor guvernelor român şi moldovean, având pancarte cu mesaje precum „Somnul naţiunii ucide democraţia”, „Proletari din toate ţările, uniţă-vă”, „România are cangrenă: toată clasa politică”, „Revoluţia decentă, Noua Dreaptă”. Printre manifestanţi se află şi membri ai „Noua Dreaptă”, care au steaguri cu însemnele organizaţiei.
Premierul român Mihai Răzvan Ungureanu şi omologul său moldovean Vlad Filat au fost primiţi cu onoruri militare, iar după ceremonie din mulţimea adunată pe trotuarul din faţa Universităţii au fost scandate lozinci precum „Jos Băsescu” „Jos mafia din Iaşi”, „Caracatiţa lui Nichita”, „Băsescu nu rezişti nici cu mii de securişti”, „Ţi-au adus spionul să-ţi apere tronul”, „Iaşiule, trezeşte-te”.
De asemenea, membrii „Noua Dreaptă” aflaţi în mulţime au scandat „Basarabia este România”, „Jos hotarul de la Prut”, „Basarabia pământ românesc”.