Bercea Mondial susţine că are probe că banii săi au ajuns la Traian Băsescu

Celebrul interlop Bercea Mondial susţine că are noi filmări, probe care să ateste că sume mari de bani au ajuns chiar la preşedintele Traian Băsescu. Bercea vrea să facă un denunţ împotriva preşedintelui, informează România TV.
Filip Stan
19 dec. 2014, 12:07
Bercea Mondial susţine că are probe că banii săi au ajuns la Traian Băsescu

„Mai sunt alte tranşe de bani pentru alte dosare din 2010”, a declarat Bercea evitând însă să spună despre ce sume şi ce dosare este vorba.

Bercea susţine că banii au ajuns la preşedinte. „Au ajuns la Traian Băsescu. O să facem denunţul. Foarte mari şi foarte multe după ce iese Traian Băsescu de la preşedinţie. Mi-au arestat copiii la domiciliu ca să nu mai vină la presă să vorbească. Avem probe. Probe, filmări”, a mai spus Sandu Anghel.

Pavel Abraham, avocatul familiei lui Bercea Mondial, a anunţat vineri dimineaţă că va solicita în instanţă audierea lui Traian Băsescu, în procesul pe care clientul său îl are cu fratele actualului preşedinte.”Am propus audierea domnului Anghel, zis Bercea Mondial, a soţiei domnului Mircea Băsescu şi a domnului Traian Băsescu. Am mai propus o probă de conducere în teren, pentru a identifica persoana care a verificat banii”, a declarat Pavel Abraham, pentru România TV.

Tot vineri dimineaţa a avut loc o întâlnire foarte importantă la Tribunalul Constanţa, Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, fiind adusă din arest la domiciliu, în timp ce într-o dubă au fost aduşi aproape toţi membrii familiei sale, între care mama, fratele şi soţul ei.

Mircea Băsescu s-a prezentat şi el vineri dimineaţa la Tribunalul Constanţa, el fiind luat de avocatul său de acasă, acolo unde se află în arest la domiciliu. Fratele preşedintelui este parte vătămată în procesul de vineri.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul impresionant care se află pe două continente. Are o istorie bogată și multe obiective turistice
Capital.ro
Alimentul care te lasă fără permis. Nu ai voie să-l mănânci dacă te urci la volan
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Basmul lui Harry și al lui Meghan a luat sfârșit. Doar atât au rezistat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Patru șoferi și-au primit înapoi permisele după ce rezultatele testelor antidrog au fost infirmate. După 48 de ore, aceștia și-au recăpătat dreptul de a conduce
Capital.ro
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat legea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Minge de foc traversează cerul deasupra Statuii Libertății, provocând panică și investigații ample
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'