Șoferul clujean, originar din Dej, conducea un TIR pe Autostrada A14, îndreptându-se spre Olanda. Potrivit Dejeanul.ro, care citează presa austriacă, un șofer de 20 de ani, aflat la volanul unui BMW in spatele TIR-ului, a intrat cu viteză în remorca acestuia, tânărul suferind mai multe leziuni la nivelul capului.
Un alt șofer, în vârstă de 23 de ani, care trecea prin zonă câteva minute mai târziu, nu a observat la timp echipajele de intervenție de pe autostradă și a intrat în partea din spate a unei ambulanțe. Din fericire, acesta a suferit răni ușoare.
După câteva ore de declarații, conducătorul auto din Dej a fost lăsat să își continue drumul spre Olanda.