Şeful SIPI Suceava, REŢINUT în dosarul privind fapte de corupţie

Şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Suceava, Cristian Macsim, a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore, de către procurorii DNA, fiind acuzat de fapte de corupţie într-un dosar în care luni dimineaţă au fost făcute mai multe percheziţii la poliţişti din judeţul Suceava.
Iulian Tudor
22 dec. 2014, 19:56
Şeful SIPI Suceava, REŢINUT în dosarul privind fapte de corupţie

Procurorul şef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, a declarat că şeful SIPI Suceava, Cristian Macsim, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu şi două infracţiuni de favorizare a infractorului, potrivit Mediafax.

În acelaşi dosar a fost pus sub control judiciar agentul de poliţie Constantin Chichiriţă, din Frătăuţii Noi, care este cercetat pentru cercetare abuzivă, fals intelectual şi uz de fals, pentru ticluirea de probe într-un dosar penal pe care îl avea în cercetare.

Controlul judiciar în acest caz a fost dispus pentru 60 de zile şi prevede, între altele, ca poliţistul să nu îndeplinească activitatea sa de poliţist judiciar, şi nici să intre în contact cu celelalte persoane implicate în caz.

În acest dosar urmează să fie audiaţi încă doi suspecţi, a precizat sursa citată.

Procurorii DNA Suceava au făcut, luni, percheziţii la şeful Serviciului de Informaţie şi Protecţie Internă (SIPI) Suceava, Cristian Macsim, şi la cinci agenţi de poliţie, suspectaţi de abuz în serviciu, cercetare abuzivă şi favorizarea infractorului, fapte care ar fi fost comise în perioada 2013-2014. La finalul percheziţiilor, comisarul Cristian Macsim a fost dus la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Suceava, unde a fost audiat.

În documentele anchetatorilor, se arată că şeful SIPI Suceava ar fi respins oficial „un raport informativ referitor la implicarea procurorului Dâmbu Dumitru în muşamalizarea unui accident rutier petrecut în anul 2010, în care a fost implicat agentul de poliţie Lămăşanu Iulian, din cadrul postului de poliţie comunal, existând suspiciuni că procurorul l-ar fi favorizat pe agent în mod abuziv, cu încălcarea normelor de procedură penală, pentru a omite tragerea la răspundere penală a acestuia, în sarcina căruia se reţinuse infracţiunea de conducere pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”.

Anchetatorii spun că procurorul Dumitru Dâmbu ar fi primit bani pentru a dispune o soluţie de netrimitere în judecată a lui Iulian Lămăşanu, care atunci când a provocat accidentul conducea maşina Poliţiei, în localitatea Costişa.

Procurorii au mai arătat, în documentul citat, că şeful SIPI Suceava ar fi refuzat şi alte rapoarte investigative documentate de ofiţerii din subordinea sa.

„Fiind în prezenţa unei scurgeri de informaţii din care rezultau indicii de comitere a unor fapte grave de contrabandă cu ţigări în care erau implicaţi şi poliţiştii din zonă, care anchetau pe informatori ai DIPI, comisarul şef Macsim Cristian era obligat, prin prisma atribuţiilor sale de serviciu, să ia măsuri urgente de atenţionare a ofiţerilor de informaţii, pentru a înceta legătura telefonică cu informatorul său ori să anunţe, de îndată, procurorul de caz. Mai mult, a rezultat că multiple piedici punea şeful structurii Macsim Cristian, care refuza categoric unor subordonaţi rapoarte investigative documentate, din care rezultau indicii de comitere a unor infracţiuni de către poliţişti şi procuror din judeţul Suceava, rezultând că Macsim Cristian protejează, în acest mod, persoanele vizate în informaţiile respective”, au mai scris procurorii în documentul citat.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că procurorii suceveni fac cercetări în această cauză pentru „infracţiuni asimilate celor de corupţie, infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei şi infracţiuni de fals, comise în perioada 2013-2014”.

Dumitru Dâmbu, fost procuror şef al Secţiei de urmărire penală din Parchetul Tribunalului Suceava, a fost cercetat în stare de arest preventiv, pentru fapte de corupţie şi trimis în judecată în luna octombrie, alături de primarul suspendat al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, judecătorii Bogdan Bărbuţă şi Daniela Prandea, de la Judecătoria Rădăuţi, şi omul de afaceri Constantin Babiuc.

Potrivit procurorilor, în perioada 27 ianuarie 2011 – 3 aprilie 2014, primarul Aurel Olărean, judecătorii Prandea şi Bărbuţă şi procurorul Dâmbu l-ar fi sprijinit pe omul de afaceri Constantin Gavril Babiuc să exercite presiuni pentru a determina o persoană să renunţe la dreptul de proprietate asupra unei părţi dintr-un imobil situat în municipiul Rădăuţi, având destinaţia magazin alimentar şi bibliotecă, în favoarea unei alte persoane aflate în anturajul omului de afaceri.

Citeşte şi: PERCHEZIŢII la CNADNR. Sunt vizaţi mai mulţi şefi din instituţie

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Elena Udrea e în culmea fericirii! Anunț minunat despre ieșirea din închisoare
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Melania Trump susține că democrații și presa au alimentat tentativele de asasinat asupra soțului ei
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore