Surse din penitenciar susţin că este pericol de izbucnire a unei epidemii de TBC, după ce mai mulţi deţinuţi ar fi suspectaţi de această boală. Reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) au dezvăluit că, în cursul acestei luni, la Penitenciarul Poarta Albă s-ar fi înregistrat un caz de îmbolnăvire cu TBC, scrie Libertatea.
Medicii de la spitalul puşcăriei au luat măsuri de la primele suspiciuni, au izolat mai multe celule şi au început evaluarea deţinuţilor care ar fi intrat în contact cu purtătorul bolii. Totuşi, ancheta continuă şi în prezent, iar toţi cei care au simptomele specifice tuberculozei sunt atent verificaţi.
Printre cei aflaţi în evidenţa medicilor din puşcărie se află şi VIP-urile din spatele gratiilor, respectiv Gigi Becali şi Cristi Borcea.