Iarna şi-a terminat concediul de Crăciun şi s-a întors, în forţă. Un val de aer polar a acoperit România şi a răcit-o peste noapte. După o zi de ninsori puternice, şoferii şi-au amintit de ce urăsc zăpada.
Rapid şi sigur, România a fost acoperită de zăpadă. La Bâlcea Lac, stratul se apropie de un metru. Pe Vârful Omu, a depăşit 60 de centimetri. Drumul spre Cota 1400 era acoperit de 30 de centimetri de zăpadă. Turiştii şi-au abandonat maşina ca să poată încheia drumul în siguranţă.
Vijelia a măturat totul, de la munte până la mare. În Constanţa, violenţa valurilor i-a scos pe fotografi în mijlocul dezastrului.
Ei au văzut spectacolul naturii. Câteva sute de oameni n-au mai văzut nimic, noaptea trecută. Vântul puternic a întrerupt lumina.
Iar după ninsori, urmează crivăţul. Săptămâna viitoare, Transilvania va îngheţa la – 20 de grade. În Moldova va fi doar cu două grade mai cald. Iarna adevărată începe la sfârşitul anului.
Frigul este năprasnic în România, temperaturile coborând chiar ameninţător de multe în unele regiuni ale ţării.
Potrivit informatiilor prezente de Administraţia Naţională de Meteorologie, la Vârful Omul se resimt -56 de grade Celsius. Chiar şi în Munţii Ţarcu este extrem de frig, temperaturile coborând aici la -43 de grade.
Indicele de racire reprezinta o masura a temperaturii resimtite si depinde de temperatura aerului si de viteza vantului. Formula matematica a acestui indice a fost conceputa pornind de la analiza modului in care, in situatii de temperaturi scazute si vant intens, stratul termic protector existent in jurul corpului uman este distrus. Astfel, temperatura corpului devine mai apropiata de cea a aerului inconjurator, iar senzatia de frig va fi mai puternica. In situatiile in care temperatura aerului are valori extrem de scazute (sub -20 de grade), sau cand indicele de racire coboara sub pragul valoric de -32, se aplica Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2000, privind masurile ce pot fi aplice.
COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol pentru zece judeţe. COD GALBEN de ninsori pentru Bucureşti