Adversarul socialist al lui Sarkozy, respins de liderii europeni

Cancelarul german, Angela Merkel, şi alţi lideri europeni au convenit să evite întâlnirea cu Francois Hollande, candidatul socialist la preşedinţia Franţei, în timpul campaniei electorale, din cauza planului său de a renegocia tratatul privind disciplina bugetară, transmite Reuters.
Romania TV
05 mart. 2012, 07:22
Adversarul socialist al lui Sarkozy, respins de liderii europeni

Merkel a stabilit acest lucru cu premierul conservator Mariano Rajoi şi premierul italian tehnocrat Mario Monti, iar ulterior li s-a alăturat şi premierul britanic David Cameron, chiar dacă nu a semnat tratatul bugetar, au declarat surse apropiate situaţiei publicaţiei germane Der Spiegel.

O purtătoare de cuvânt a guvernului german a respins informaţia, afirmând că fiecare lider de guvern decide singur dacă se va întâlni cu Hollande.

Întrebată dacă Merkel se va întâlni cu Hollande la Berlin, ea a precizat că până în prezent nu a fost planificată o astfel de întâlnire.

Hollande se află în fruntea sondajelor de opinie, înainte de alegerile în două tururi care vor avea loc în Franţa în aprilie-mai.

Liderul socialist francez a făcut în urmă cu câteva zile o vizită la Londra, pentru a se întâlni cu expaţi francezi şi să dea asigurări sectorului financiar că „nu este periculos”. El s-a întâlnit cu liderul laburist Ed Miliband dar nu şi cu Cameron.

Hollande a declarat că are sprijinul guvernelor socialiste din Belgia şi Danemarca şi că nu are nevoie de „cele mai conservative guverne din Europa”.

El vrea renegocierea tratatului european privind disciplina bugetară, promovat de preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi de Merkel, dar respins de Cameron, pentru a include clauze privind susţinerea creşterii economice şi a solidarităţii.

Merkel şi-a anunţat public sprijinul pentru Sarkozy, fiind îngrijorată de perspectiva ca Franţa să fie condusă de un om a cărui campanie a fost calificată de un parlamentar german drept „un anacronism de stânga”.

Cancelarul este îngrijorat şi de o posibilă pierdere a progreselor realizate împreună cu Sarkozy pentru combaterea crizei datoriilor din Europa.

Candidatul de extremă-stânga la preşedinţia Franţei, Jean-Luc Melenchon, a declarat la postul de radio Europe 1 că dacă informaţia este adevărată, atunci confirmă teza că bătălia electorală are loc la nivel european.

„Au toate motivele să se teamă. Sunt pe cale să primească lecţia pe care o merită, pentru că am convingerea că Franţa îl va înlătura pe Sarkozy de la preşedinţie”, a spus Melenchon.

Conservatorii strâng rândurile pentru că ştiu că dacă în Franţa va apărea o breşă, aceasta se va extinde în Europa, a adăugat el.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Care sunt avantajele si dezavantajele pentru pensionarea anticipată. Seniorii care vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța