PNL cere suspendarea lui Traian Băsescu

Preşedintele PNL Crin Antonescu consideră atacul lui traian Băsescu la adresa justiţie un temei pentru a-i cere suspendarea, dar nu a precizat când va fi făcut acest lucru.
Romania TV
06 nov. 2011, 12:45
PNL cere suspendarea lui Traian Băsescu

Liderul PNL Crin Antonescu cere suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Antonescu a criticat declaraţiile şefului statului privind justiţia din România şi susţine că Băsescu s-a autoproclamat diriginte al puterii judecătoreşti.

„Ceea ce preşedintele Traian Băsescu a făcut în faţa judecătorilor este probabil (…) cel mai grav, cel mai important abuz, cea mai semnificativă încălcare a normelor fundamentale ale statului de drept şi ale regimului democratic din România. Lăsând la o parte, trecând cu brutalitate peste orice spirit şi peste litera Constituţiei, preşedintele s-a erijat, aşa cum s-a autocalificat, într-un diriginte care impune puterii judecărtoreşti ce trebuie să facă, cum trebuie să facă şi când trebuie să facă. Din punct de vedere politic, eu vreau să spun foarte clar că ceea ce a făcut preşedintele Traian Băsescu este complet inacceptabil într-un stat de drept, că este un motiv, un temei de declanşare a procedurii de suspendare şi ulterior demitere a preşedintelui şi că PNL, în numele căruia vorbesc, va fi parte a iniţierii acestei proceduri imediat ce ea va avea şansa politică să fie transpusă în realitate”, a declarat preşedintele PNL Crin Antonescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat când crede că această procedură se va demara, liberalul a precizat că „cel târziu după alegerile parlamentare, când România va avea un Parlament legitim”.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Noi reguli pentru anvelope. Devine obligatoriu începând cu 15 Aprilie. Se dau amenzi usturătoare
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Cât costă să-ți iei permisul. Schimbări pentru cei ce vor să fie șoferi
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”