REACŢIA lui Daniel Constantin după atacul lui Dan Voiculescu

Liderul PC, Daniel Constantin, a fost acuzat de Dan Voiculescu de "lipsă de conştiinţă", preşedintele fondator al conservatorilor susţinând că 2015 va fi anul în care fostul său colaborator şi alţi politicieni, printre care Traian Băsescu şi Elena Udrea, "vor fi judecati de Dumnezeu, dar si de justitie".
Iulian Tudor
01 ian. 2015, 18:37
REACŢIA lui Daniel Constantin după atacul lui Dan Voiculescu

Daniel Constantin se află în vacanţă şi susţine că nu a citit ameninţările lui Dan Voiculescu, scrie stiripesurse.ro.

„Deocamdată nu vreau să vorbim decât de urări de bine. Nici nu am citit nimic, credeţi-mă. Dacă ştiam că sună cineva din presă nici nu răspundeam. Să aveţi un an aşa cum vă doriţi dumneavoastră”, a declarat Constantin.

Dan Voiculescu îl ATACĂ din închisoare pe Daniel Constantin. Liderul PC, pus pe listă alături de Băsescu

Relaţia dintre familia Voiculescu şi Daniel Constantin s-a stricat după condamnarea mogulului. Voiculescu ar fi putut fi ajutat într-o oarecare măsură de intervenţiile ministrului Agriculturii, pentru a scăpa de puşcărie, însă acesta nu s-a implicat după dorinţa preşedintelui de onoare al PC. E deja de notorietate ruptura dintre conducerea PC şi Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu a postat, pe blogul personal, joi, în prima zi a anului, un mesaj în care îl atacă pe liderul PC, Daniel Constantin, acuzându-l de „lipsa de constiinţă”:”Anul 2015 va fi anul in care Basescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecati de Dumnezeu, dar si de justitie. Acelasi lucru se va intampla si cu acolitii lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic).”

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Cei mai bine plătiți angajați de la stat. Și nici nu sunt amenințați de șomaj
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Joe Biden reevaluează candidatura dacă apar probleme medicale, în contextul presiunilor din partid
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'