Biroul de Statistică al Republicii Moldova a anunţat că datele care au apărut în public privind componența etnică a populației sunt „eronate”, potrivit Agerpres.
Potrivit BNS, presa a fost indusă în eroare de un comunicat fals, care a fost trimis vineri în redacțiile mai multor canale media moldovene, de la adresa [email protected]. Cei care au expediat datele au folosit logoul utilizat pentru materialele și chestionarele de la recensământ.
Aproape 57% dintre cetățenii Republicii Moldova s-au declarat moldoveni, iar peste 23% — români, în timp ce aproximativ 13 la sută s-au declarat vorbitori de „limba rusă”, conform acestor date.
Directorul Biroului Național de Statistică, Lucia Spoială, nu își poate explica de unde au apărut în presă aceste informatii, pe care le califică drept „eronate”.
„În data de 31 decembrie 2014, am plasat pe site doar datele privind rezultatele preliminare, numărul locuințelor care au fost recenzate în mediul rural și cel urban. Cât privește celelalte aspecte — etnie, limba vorbită — Biroul Național de Statistică nu a prezentat și nu a publicat aceste date, deoarece acestea sunt încă în procesare”, a afirmat directorul BNS, adăugând că toate aceste date vor fi date publicității către sfârșitul anului care a început.
Biroul Național de Statistică a anunțat că va sesiza instituțiile statului, inclusiv Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal pentru a afla cine este autorul acestor informatii eronate privind apartenența etnică și limbile vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Unii experți economici de la Chișinău susțin că prin aceste informații s-a urmărit manipularea și dezinformarea opiniei publice.
Oamenii legii afirmă, la rândul lor, că s-a produs o scurgere intenționată de informații, iar vinovații riscă o amendă în valoare de circa 12.000 lei moldovenești sau trei ani de închisoare.