Oceanul Europei, satelitul lui Jupiter, prea acid pentru a susţine viaţa

Oceanul de la suprafaţa satelitului lui Jupiter, Europa, este prea acid pentru a susţine viaţa, potrivit unor noi studii.
Romania TV
05 mart. 2012, 16:09
Oceanul Europei, satelitul lui Jupiter, prea acid pentru a susţine viaţa

Oamenii de ştiinţă susţin că la suprafaţa lui Europa, un satelit natural de aproape aceleaşi dimensiuni cu Luna, se află un ocean cu o adâncime probabilă de 160 de kilometri. Acest ocean este acoperit cu o crustă de gheaţă de o grosime necunoscută, însă conform estimărilor această crustă nu ar fi mai groasă de câţiva kilometri, potrivit Agerpres.

Având în vedere faptul că pe Pământ s-a descoperit viaţă oriunde există apă în star lichidă, oamenii de ştiinţă au avansat ipoteza că această lună din sistemul de sateliţi ai lui Jupiter ar fi cel mai probabil loc în care ar putea exista viaţă extremofilă extraterestră în sistemul nostru solar. O serie de descoperiri recente chiar indicau faptul că oceanul de sub crusta de gheaţă a Europei ar fi saturat cu oxigen, ceea ce ar permite dezvoltarea unui ecosistem marin de mare adâncime, similar cu cel existent pe Pământ în jurul unor fose şi coşuri vulcanice.

Însă, descoperirea recentă a unor compuşi chimici extrem de toxici în straturile de gheaţă de la suprafaţa lui Europa pare să infirme ipoteza privind viaţa marină extraterestră de pe această lună. Aceste elemente chimice din gheaţa de suprafaţă indică un nivel extrem de crescut al acidităţii acestui ocean, ‘un nivel probabil incompatibil cu viaţa pentru că împiedică dezvoltarea celulelor prin acumularea de polimeri organici’, după cum explică Matthew Pasek, astrobiolog de la University of South Florida.

Compuşii chimici în cauză sunt oxidanţi care au capacitatea de a prelua electroni de la alţi compuşi chimici cu care intră în contact. Aceşti oxidanţi sunt de obicei rari în sistemul solar şi în Univers în general, conform datelor de care dispune ştiinţa în acest moment, ţinând cont de abundenţa hidrogenului şi a carbonului, elemente ce reacţionează rapid cu oxidanţii pentru a forma oxizi aşa cum este apa sau dioxidul de carbon.

Însă Europa pare să fie foarte bogată în oxidanţi puternici, aşa cum sunt peroxidul de oxigen sau peroxidul de hidrogen, peroxizi creaţi de iradierea gheţei de la suprafaţa satelitului cu particule puternic ionizate provenite de la Jupiter.

Substanţele oxidante de la suprafaţa Europei sunt purtate probabil spre străfundurile oceanului de la suprafaţa acestui satelit în cantităţi substanţiale. Ele pot reacţiona cu compuşi din grupa sulfiţilor şi cu alte elemente chimice, dând naştere unor acizi extrem de corozivi precum acidul sulfuric sau acidul clorhidric. O concentraţie ridicată din aceşti acizi în ‘apa’ de pe Europa ar face imposibilă apariţia şi dezvoltarea oricăror forme de viaţă pentru că o celulă, aşa cum este ea descrisă drept unitatea de bază a vieţii organice, nu se poate apăra de mediul extern prin faptul că nu-şi poate sintetiza membrana.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!