ATAC ARMAT într-o redacţie din Franţa: Cel puţin 12 morţi şi 11 răniţi IMAGINI ŞOCANTE

12 persoane, dintre care opt jurnalişti, au murit într-un atac armat, miercuri, la sediul publicației franceze de satiră Charlie Hebdo din Paris. Alte 11 persoane au fost rănite, între care patru sunt în stare gravă. Charlie Hebdo este o revistă de satiră care a publicat, în 2012, mai multe caricaturi controversate cu profetul Mohammed. Alerta teroristă a fost ridicată la cel mai înalt nivel în zona Parisului. Preşedintele Francois Hollande a declarat este vorba de "un atac terorist".
Iulian Tudor
07 ian. 2015, 11:12
ATAC ARMAT într-o redacţie din Franţa: Cel puţin 12 morţi şi 11 răniţi IMAGINI ŞOCANTE

UPDATE 23.03 Jurnalistul Philippe Honore figurează printre cei 12 morţi în atentatul din Paris. Acesta este al cincilea caricaturist de la publicaţia Charlie Hebdo, care a fost ucis de terorişti. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost recunoscut de unul dintre martorii la tragedie.

CITEŞTE ŞI: Atentat în Paris: Cine sunt ziariştii UCIŞI de gloanţele teroriştilor

UPDATE 22.40 Jurnalistul Philippe Lancon, una dintre victimele atentantului terorist din Paris, a fost supus unei intervenţii chirugicale la nivelul feţei. Operaţia a durat patru ore. Philippe Lancon este un colaborator al săptămânalului Charlie Hebdo.

UPDATE 22.34 Poliţiştii francezi au identificat trei suspecţi în cazul atacului terorist de la redacţia Charlie Hebdo din Paris, potrivit Le Point.

Doi dintre suspecţi sunt bărbaţi de origine franco-algeriană, unul de 32 de ani, iar celălalt de 34 de ani. O sursă a declarat pentru agenţia Reuters că cei doi sunt fraţi. Suspecţii sunt originari din Paris, iar unul dintre ei a fost condamnat într-un dosar de terorism. Aceştia reveniseră în Franţa din Siria, în vară.

Al treilea suspect este un tânăr de 18 ani, elev în ultimul an la Liceul Charleville-Mézieres, din cadrul Academiei din Reims.

Parchetul din Paris a refuzat să dea vreo informaţie în acest caz.

UPDATE 21.10 Preşedintele Franţei Francois Hollande a anunţat că ziua de joi, 8 ianuarie, va fi decretată zi de doliu naţional. „Joi, la ora 12.00, vom ţine un moment de reculegere în toate instituţiile publice , iar drapelele vor fi coborâte în bernă timp de trei zile, a spus şeful statului.

Cea mai bună armă a poporului francez este unitatea. Nimic nu ne poate diviza! (…) Caricaturişti talentaţi, cronicari curajoşi şi-au pierdut viaţa. Au marcat generaţii de francezi! Vom continua să apărăm libertatea în numele lor„, a completat Francois Hollande.

De asemenea, preşedintele Franţei a transmis condoleanţe familiilor celor doi poliţişti ucişi de terorişti.

Şeful statului a precizat în alocuţiunea sa de miercuri seară că victimele ataculul terorist au fost 11 bărbaţi şi o femeie.

UPDATE 20.57 Fostul preşedinte al Franţei, Louis Sarkozy, a postat pe Twitter o imagine cu un soldat înarmat, iar în fundal apare steagul Franţei. Mesajul tweet-ului postat de Sarkozy este: „Apărăm Franţa!”.


UPDATE 20.52 Papa Francisc condamnă cu cea mai mare fermitate „oribilul atentat care a îndoliat Parisul„, potrivit unui comunicat emis de Vatican.

UPDATE 20.28 Consiliul de Securitate al ONU denunţă, într-un comunicat, actul terorist „barbar şi laş” asupra publicaţiei Charlie Hebdo.

UPDATE 20.22 Site-ul săptămânalului Charlie Hebdo poate fi accesat, din nou, după ce, miercuri, timp de mai multe ore, a fost inactiv. Conţinutul obișnuit al site-ului a fost, însă, suspendat. Pe site-ul publicaţiei apar scrise, pe fond negru, cuvintele „Je suis Charlie„.

UPDATE 20.15 Poliţiştii de la Brigada de Cercetări şi Investigaţii din cadrul Poliţiei Judiciare pariziene au percheziţionat, miercuri după-amiază, două apartamente din Paris. Anchetatorii bănuiesc că locuinţele ar fi fost folosite drept ascunzători de către terorişti.

UPDATE 19.40 Anchetatorii au anunţat că joi vor începe autopsiile celor ucişi în atentatul terorist

UPDATE 19:34  Autorităţile franceze au informat că numărul răniţilor s-a ridicat la 11 persoane, între care patru se află în stare gravă.

UPDATE 17.40 Specialişti care au analizat imaginile cu atacatorii de la redacţia Charlie Hebdo au apreciat că aceştia sunt luptători profesionişti.

„Se vede clar din modul în care ţin armele, în care avansează calmi, fără ezitare. Este clar că au pregătire militară. Nu e vorba de amatori”, a spus un poliţist. Ca argumente, acesta a indicat felul în care ţin puştile Kalashnikov aproape de corp, iar când trag nu o fac în rafală, ceea ce necesită antrenament. Un alt poliţist a spus că frapant este sângele rece de care atacatorii dau dovadă. „Probabil au fost antrenaţi în Siria sau în Irak. Sau poate chiar în Franţa. Cert este că au fost antrenaţi”.

UPDATE 17.25 Jurnalistul şi economistul Bernard Maris se numără printre cei 12 morţi.

UPDATE 16.30: Poliţia face un apel la martori pentru strângerea cât mai multor informaţii despre atacatori

UPDATE 16.20: Ministrul de Interne Bernard Cazeneuve a declarat miercuri că „trei criminali se află la originea atacului sângeros comis în sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo. 

UPDATE 16.00 Liga Arabă şi Al-Azhar condamnă atacul contra Charlie Hebdo.

UPDATE 15:39 Potrivit experților Le Figaro, calitatea echipamentului teroriştilor, nivelul de pregătire al atacului și siguranţa în acţiune arată că cei doi atacatori sunt luptători profesionişti.

UPDATE 15:19 Desenatoarea „Coco”, care lucrează pentru Charlie Hebdo, a asistat la atac şi a povestit pentru Le Figaro prin ce a trecut. „M-am dus să-mi iau fiica de la grădiniţă. Când am sosit în fața clădirii ziarului, am dat peste doi bărbați mascați înarmați care ne-au amenințat. Au vrut să intru in cladire. Am tastat codul. Ei i-au împușcat pe Wolinski, Cabu (caricaturiștii care au murit în atac). Totul a durat cinci minute. M-am refugiat sub un birou. Vorbeau franceză perfect. Spuneau ca sunt Al Qaeda„, a povestit desenatoarea.

UPDATE 15:07 Atacatorii sunt încă în libertate. Mai multe rapoarte arată că aceştia au abandonat maşina cu care au fugit şi au schimbat-o cu alta. Terorişii se îndreptau spre suburbiile Parisului, potrivit CBSNews. Vehiculul abandonat a fost găsit de autorităţile pariziene.

UPDATE 15:05 Atacul a avut loc în timpul şedinţei editoriale săptămânale a redacţiei Charlie Hebdo.

UPDATE 15:02 Premierul Victor Ponta s-a declarat profund „şocat” de atentatul armat comis într-o redacţie din capitala Franţei şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi poporului francez.

UPDATE 14:53 Preşedintele american Barck Obama condamnă „în cei mai duri termeni” atacul de la Paris.

UPDATE 14:50 Cei patru oameni de la Charlie Hebdo care au murit miercuri sunt: Stéphane Charbonnier (Charb), directorul revistei satirice, şi caricaturiştii Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski).


(w500) Parchetul

UPDATE 14:42 Maşina atacatorilor a fost găsită. O echipă de genişti verifică o maşină lăsată în urmă de atacatori.


UPDATE 14:33 Le Point anunță că desenatorii Stéphane Charbonnier (Charb) şi Jean Cabut (Cabu) au murit în urma atacului terorist. Ofițerul responsabil cu protecția lui Cabu se numără şi el printre cei ucişi. Charbonnier era şi directorul editorial al revistei.

UPDATE 14:23 Franţa a întărit securitatea în lăcaşe de cult, magazine, sediile presei şi în transporturi, informează Associated Press. Toate şcolile au fost închise.

UPDATE 14:21 Parchetul din Paris a confirmat că 12 persoane au fost ucise, printre care doi poliţişti, potrivit jeanmarcmorandini.com. Cel puțin șapte persoane au fost rănite, patru dintre ele fiind în stare gravă. Parchetul a mai confirmat că atacatorii au strigat: „Am răzbunat Profetul”.

Două sau trei persoane care purtau cagule şi care erau înarmate cu Kalaşnikov şi cu un lansator de rachete au pătruns miercuri în redacţia publicaţiei Charlie Hebdo şi au deschis focul. Cel puţin 12 persoane, dintre care doi poliţişti, au fost ucise şi alte 7 persoane au fost rănite. 11 oameni au fost ucişi în interiorul clădirii, iar o persoană a fost omorâtă în exteriorul sediului redacţiei.

Printre răniţi s-ar număra şi caricaturistul şi directorul editorial Charb, informează Le Figaro.

Potrivit TF1, atacatorii au strigat „Allahu Akbar (Allah este mare)” înainte de a deschide focul.

Teroriştii nu au ajuns şi la celelalte etaje ale clădirii. Mai mulţi oameni s-au refugiat pe acoperiş, în timpul atacului.

Un schimb de focuri a avut loc cu poliția, iar mai mulţi ofiţeri au fost răniți.

(w500) Un geam al

Atacatorii au fugit imediat cu un autoturism şi sunt căutaţi acum de poliţie.

Preşedintele Francois Hollande, care a ajuns la faţa locului, a declarat că a fost vorba, fără niciun dubiu,  de „un atac terorist” şi a confirmat că 11 persoane au fost ucise. Printre persoanele ucise se numără atât jurnalişti, cât şi ofiţeri de poliţie. Acesta a mai precizat că patru persoane „se zbat între viaţă şi moarte”. Preşedintele francez s-a declarat „profund şocat” de atacul armat de la redacţia Charlie Hebdo, şi a precizat că săptămâna aceasta au fost dejucate mai multe atentate teroriste pe teritoriul Franţei.

O reuniune de criză a fost convocată la sediul preşedinţiei la ora 13.00 GMT (14.00, ora României), a anunţat Palatul Elysée.

Premierul britanic David Cameron susţine pe Twitter că „crimele de la Paris sunt dezgustătoare. Suntem alături de poporul francez în lupta împotriva terorismului şi pentru apărarea libertăţii presei.

Cotidianul 20 Minutes a reuşit să contacteze telefonic un angajat al instituţiei de presă atacate. „Este un veritabil masacru. Sunt şi morţi!”, a declarat acesta, înainte ca apelul să se întrerupă.

(w500) Un schimb

Contactat de AFP, caricaturistul Luz care lucrează la Charlie Hebdo a confirmat că s-au înregistrat victime.

Potrivit unor martori contactaţi de postul de televiziune I Tele, „ţipetele din redacţie puteau fi auzite din stradă”. 

Mai mulţi poliţişti care patrulau în zonă au încercat să intervină, dar, realizând gravitatea situaţiei şi din cauză că nu erau înarmaţi corespunzător, au preferat să se retragă şi să aştepte întăriri.

Ministrul de interne Bernard Cazeneuve s-a deplasat de urgenţă la faţa locului.

(w500) Cel puţin

Charlie Hebdo este o revistă de satiră care a publicat, în 2012, mai multe caricaturi controversate cu profetul Mohammed. Birourile reviste Charlie Hebdo au mai fost ţintă unui atac, în anul 2011. Sediul revistei a fost bombardat după ce jurnaliştii l-au „numit” pe Profetul Mohammed „redactor-şef”.

Recent, Charlie Hebdo publicase o caricatură cu liderul Statul Islamic, care a fost republicată pe pagina de Twitter a publicaţiei la o oră după atentatul de miercuri.

LIVE VIDEO

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Playtech.ro
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre?
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Elon Musk îl atacă pe cancelarul german: Trebuia să „demisioneze imediat” după atacul de la târgul de Crăciun. „Nebun incompetent”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Meghan despre viața cu Harry: Totul a început să se înrăutățească
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
StirileBZI
Ce fructe se pun pe masa de Revelion 2024: Strugurii nu sunt de ajuns pentru a avea noroc!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
substantial.ro
Călin Georgescu îi cere lui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni
MediaFlux
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul staţiunilor de schi cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa. Bucureştenii pot ajunge la două dintre ele în 6-7 ore de mers cu maşina