Veste CUMPLITĂ pentru toţi STUDENŢII din România. Se cere PRIVATIZAREA tuturor universităţilor de stat

Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", prof. univ. Anton Hadăr, a declarat că, la nivelul Uniunii Europene, se fac presiuni uriaşe pentru privatizarea tuturor universităţilor de stat.
Alina Costache
08 ian. 2015, 08:06
Veste CUMPLITĂ pentru toţi STUDENŢII din România. Se cere PRIVATIZAREA tuturor universităţilor de stat

Uniunea Europeană vrea privatizarea tuturor universităţilor de stat. Asta înseamnă că, în scurt timp, facultăţile cu finanţare de la stat ar putea deveni doar o simplă amintire. Dacă această directivă s-ar adopta, singurii români care vor putea frecventa o formă de învăţământ superior vor fi cei cu bani şi cei care se vor înhăma la credite pentru achitarea costurilor acestor studii.

Prof. dr. ing. Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, spune că, la nivelul Uniunii Europene, se fac demersuri serioase pentru impunerea privatizării integrale a universităţilor de stat.

„În urmă cu o lună am fost la Viena la o dezbatere la care au participat toate ţările din Uniunea Europeană şi concluzia a fost că se doreşte o privatizare masivă a universităţilor de stat şi doar în cazuri rare să mai fie acordate burse de la stat. Mai degrabă vor un sistem de sprijinire a tinerilor prin credite. Intenţia ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană este ca, odată învăţământul privatizat, să se facă un clasament al tuturor universităţilor din Europa şi, în acest fel, atractivitatea universităţilor valoroase ale Europei să crească”, a declarat pentru ziarulring.ro prof. dr. ing. Anton Hadăr.

Cea mai scumpă facultate din România costă 22.000 de lei. Cei care vor să studieze medicina în limba engleză trebuie să scoată din buzunar în fiecare an echivalentul în lei a cinci mii de euro. În topul celor mai scumpe facultăţi se numără şi cele de muzică şi arte.

În topul celor mai scumpe facultăţi se află medicina. Cei care vor să studieze în limba engleză trebuie să plătească peste 22.000 de lei pe an. Nici specializările în limba română nu sunt ieftine. Potrivit unui studiu Manpower, pentru a deveni medici, studenţii trebuie să scoată din buzunar în fiecare an aproximativ 9.000 de lei.

În topul celor mai scumpe facultăţi se află şi cele de muzică sau arte unde cei care nu vor ocupa un loc la buget vor plăti taxe cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei anual.

ADMITERE FACULTATE 2013. INFORMAŢII COMPLETE despre înscrierea la Universitatea din Bucureşti

Dacă vorbim de cele mai bănoase meserii trebuie să vă orientaţi către cele din transportul aerian, servicii informatice sau telecomunicaţii unde salariul de top ajunge chiar şi la 10.000 de lei.

Transport aerian entry-level – 2.000 de lei , top – 10.000 de lei

Servicii informatice entry-level – 2.000 de lei , top – 9.000 de lei

Telecomunicaţii entry-level – 1.500 de lei , top – 9.000 de lei

Cresc taxele la universităţi. Vezi ce facultăţi majorează preţurile şi cu cât

Şi locurile de muncă din bănci, industria petrolului şi fabricarea produselor din tutun vă pot aduce venituri considerabile, de la 2.000 de lei pentru începători şi până la 8.000 de lei pentru cei cu experienţă.

Intermedieri financiare entry-level – 2.000 de lei , top – 8.000 de lei

Inginer petrol şi gaze entry-level – 2.000 de lei , top – 8.000 de lei

Fabricarea produselor din tutun entry-level – 2.000 de lei , top – 8.000 de lei

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Playtech.ro
Filmul tragediei de la Târgul de Crăciun din Germania. Mărturii cutremurătoare
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Salariul muncitorilor necalificați din Timișoara stârnește polemici: „N-aveți idee câți oameni cu patru clase nu stau să fie slugile altora”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Magnații criptomonedelor. Cine sunt și ce averi au reușit să strângă
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
substantial.ro
Gisele Pelicot, eliberată după un proces de 67 de zile, devine vocea victimelor abuzurilor sexuale
MediaFlux
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul staţiunilor de schi cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa. Bucureştenii pot ajunge la două dintre ele în 6-7 ore de mers cu maşina