Președintele Parlamentului European a subliniat că susține aderarea României la Spațiul Schengen, având în vedere faptul că toate condițiile tehnice au fost întrunite. Totodată, acesta a afirmat că accederea României în Schengen este un drept care nu poate fi interzis.
„Primul lucru important pe care vreau să-l transmit şi totodată prima veste bună este că Martin Schulz este consecvent cu poziţia sa de susţinere a aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Este un drept pe care ambele ţări l-au câştigat ca urmare a îndeplinirii condiţiilor la care s-au angajat”, a afirmat Victor Negrescu în urma întâlnirii.
De asemenea, Martin Schulz s-a arătat de acord cu propunerea europarlamentarului PSD de a organiza întâlniri anuale între membrii tineri ai Parlamentului European și cei ai parlamentelor naționale din toate statele membre ale UE, pe teme de interes pentru tânăra generație.
În cadrul aceleiași întâlniri, Președintele Parlamentului European a acceptat necesitatea unei campanii care să promoveze dreptul pacienților din statele membre de a se trata oriunde pe teritoriul UE. În acest sens, Negrescu a înaintat deja inițiativa „Garanţia europeană pentru sănătate”, o schemă care să le permită pacienţilor europeni o mobilitate completă în interiorul UE, graţie unui fond european finanţat, în primă instanţă, direct din bugetul Uniunii.
„Îi mulţumesc foarte mult domnului Martin Schulz pentru disponibilitate şi aştept cu nerăbdare ca propunerile pe care le-am discutat astăzi să se materializeze într-un timp cât mai scurt cu putință”, a scris europarlamentarul român pe Facebook, după întrevederea cu Președintele PE.
Victor Negrescu a fost ales, în septembrie 2014, în board-ul EU40, rețeaua eurodeputaților sub 40 de ani din Parlamentul European. Totodată, Victor Negrescu coordonează activitatea grupului S&D40, format din europarlamentarii social-democrați sub 40 de ani din actuala legislatură europeană.