Rinovirusurile care provoacă virozele banale ale căilor respiratorii – numite popular „răceli” – se înmulţesc mai uşor la temperaturi de cca. 33 grade Celsius (aproximativ temperatura din interiorul nasului, atunci când e frig afară), decât la 37 grade Celsius, temperatura normală din interiorul corpului.
În acelaşi timp, sistemul imunitar funcţionează mai slab la 33 grade, fiind mai puţin capabil să lupte împotriva virusurilor.
Un SĂRUT de 10 SECUNDE poate purta până la opt milioane de BACTERII
Aceste descoperiri ale cercetătorilor de la Yale University, publicate în Proceedings of the National Academy, confirmă două vechi concepţii populare:
ne îmbolnăvim mai uşor de viroze respiratorii atunci când e frig, justificând astfel şi numele de „răceli”, chiar dacă nu frigul în sine, ci infecţia virală e cauza bolii, şi chiar dacă infecţia este favorizată iarna şi de şederea oamenilor în interior, în spaţii închise, cu concentraţii mari de virus.
putem preveni, într-o măsură, apariţia acestor viroze dacă împiedicăm temperatura nasului să scadă prea mult; profesorul britanic Ron Eccles, specialist în studiul răcelilor, recomandă acoperirea nasului cu un fular de lână, atunci când ieşim iarna afară, în frig.