Novak Djokovic, numărul 1 în tenisul mondial, a fost învins în trei seturi, 6-7 (2/7), 7-6 (8/6), 6-4, de croatul Ivo Karlovic (N.7), în sferturile de finală ale turneului de la Doha.
Ivo Karlovic a servit 21 de aşi pe parcursul partidei cu Djokovic, ajungând la un total de 9.062 aşi serviţi în carieră.
Astfel, după eliminarea spaniolului Rafael Nadal marți, principalii doi favoriți au părăsit prematur turneul din Qatar.
Citeşte şi Rafa Nadal, început dezastruos de 2015. A fost eliminat în primul tur la Doha, de nr. 127 mondial
În semifinale, Karlovic, nr. 27 mondial, va juca împotriva spaniolului David Ferrer, cap de serie nr. 4, care joi, în sferturi, a dispus cu 6-2, 6-2 de germanul Dustin Brown.