Val de frig polar în America de Nord

Un val de frig polar cuprindea joi o mare parte din estul continentului nord-american, cu temperaturi resimţite sub -40 de grade şi ninsori care au provocat moartea unor persoane fără adăpost şi au antrenat închiderea unor şcoli, relatează AFP.
Alina Costache
09 ian. 2015, 04:24
Val de frig polar în America de Nord

Autorităţile i-au îndemnat pe locuitori să efectueze doar ieşirile strict necesare. La aceste temperaturi scăzute, riscul de hipotermie este ridicat, a anunţat Environnement Canada.

Acest val de frig, care s-a abătut de la începutul săptămânii şi va persista în unele regiuni până sâmbătă, a provocat moartea a doi oameni ai străzii, la Toronto, unde primarul John Tory a decis deschiderea unor adăposturi pentru cei mai defavorizaţi.

În Canada, termometrele au coborât sub -30 de grade la Ottawa, în Québec şi la Montreal.

O masă de aer arctic asociată cu „temperaturi scăzute combinate cu rafale de vânt” a antrenat în unele zone din estul Canadei temperaturi resimţite între „-38 şi -43 de grade”, joi dimineaţa, potrivit serviciilor meteorologice.

Oraşul Montreal şi-a avertizat locuitorii, în special pe cei vulnerabili, invitându-i să „evite ieşirile”, în timp ce mai mulţi funcţionari din capitala federală Ottawa au rămas acasă.

Frigul s-a instalat şi la est de Mississippi, în Statele Unite, cu temperaturi până la zero grade Celsius în Louisiana (Golful Mexicului).

Acest val de frig polar va continua asupra unei suprafeţe mari din nord-estul Statelor Unite. La New York, se înregistrau -11 grade (-15 resimţite) joi dimineaţa, temperaturile urmând să rămână sub zero grade şi sub normele sezoniere până la sfârşitul weekendului.

Primarul New Yorkului, Bill de Blasio, le-a cerut locuitorilor „să rămână cât mai mult posibil în interior” şi „să poarte haine călduroase afară”.

La Boston, termometrul a coborât până la -23 de grade. Autorităţile au avertizat că întârzieri „de grade variabile” sunt aşteptate pentru transporturile în comun.

În regiunea Marilor Lacuri, un sistem depresionar venit din Alberta (vestul Canadei) se situa în prezent deasupra statelor americane North Dakota şi Michigan (nordul Statelor Unite), unde ninsori sunt prevăzute până vineri.

Pentru statele Wisconsin, Michigan şi New York, serviciile meteorologice au anunţat un strat de 30-40 de centimetri de zăpadă.

Ninsorile urmează să se abată de joi seara asupra Quebecului şi de vineri asupra nord-estului Statelor Unite.

Frigul perturba şi deplasările. Numeroşi şoferi au fost nevoiţi să apeleze la serviciile de depanare pentru a-şi reporni vehiculele.

Mai multe detalii pe mediafax.ro

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Nicușor Dan, număr colosal de urmăritori. Cum a dat lovitura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noua TAXĂ pentru șoferii de la bloc. Decizie în România din 2025. Se achită obligatoriu la Primărie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede