Prefect Constanţa: Decizia de prelungire a referendumului, nelegală

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, susţine că decizia Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean de prelungire a procesului electoral până la ora 21.00 este una abuzivă şi că va face plângere penală împotriva membrilor Biroului care au luat această decizie.
Romania TV
06 nov. 2011, 19:29
Prefect Constanţa: Decizia de prelungire a referendumului, nelegală

„Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean Constanţa a hotărât prelungirea programului de votare până la ora 21.00, decizie abuzivă luată ca urmare a solicitărilor venite din partea PSD şi PNL. Cred că doar o inconştienţă a membrilor Biroului Electoral de Circumscripţie poate determina o asemenea decizie sau pur şi simplu gândirea aberantă a celui care a iniţiat şi organizat acest pseudo-proces electoral poate să îi pună într-o situaţie atât de vulnerabilă din punctul de vedere a respectării legii pe preşedinţii secţiilor de votare. Pur şi simplu BECJ Constanţa profită de necunoaşterea legislaţiei de către aceştia, punându-i în situaţia de a încălca grav legea numai şi numai pentru că Nicuşor Constantinescu, în disperarea că nu-şi atinge obiectivul pervers, şi anume o falsă legitimitate a unui referendum organizat într-o crasă manipulare a cetăţenilor din judeţul Constanţa şi cu grave încălcări ale procedurilor electorale, să poată să obţină validarea referendumului”, arată prefectul de Constanţa.

El a precizat că luni va face plângeri penale împotriva celor patru membri ai Biroului Electoral care au votat această hotărâre, în timp ce preşedintele Biroului Electoral a votat împotrivă.

Şi reprezentanţii PDL Constanţa au anunţat că vor face plângeri penale împotriva membrilor Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean, susţinând că aceştia au încălcat Legea nr. 3/2010 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care la articolul 34 prevede că scrutinul va începe la ora 8.00 şi se va încheia la ora 20.00.

De partea cealaltă, reprezentanţii PSD Constanţa susţin că mai mulţi primari au sesizat conducerii partidului că au primit solicitări din partea prefectului Claudiu Palaz să ducă documentele privind referendumul, adică procesele-verbale şi sacii cu voturi, la sediul Prefecturii.

Social-democraţii susţin că doar biroul electoral al secţiei de votare este îndreptăţit să transporte acele documente, iar destinaţia acestora este Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Constanţa.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine însă că afirmaţiile social-democraţilor nu sunt adevărat şi că el nu a cerut niciodată aşa ceva.

De asemenea, organizaţia judeţeană Constanţa a PSD susţine că a fost informată că la Castelu primarul PDL Nicolae Anghel a închis secţiile de votare, încălcând hotărârea Biroului Electoral de prelungire a orei de închidere. Totodată, reprezentanţii PSD susţin că la Albeşti primarul PDL Gheorghe Moldovan a pătruns în secţia de votare şi a rupt buletinele de vot completate de cetăţenii care îşi exercitau dreptul la vot.

Reprezentanţii PSD susţin că vor fi depuse plângeri penale pe numele celor doi edili.

Referendumul organizat la Constanţa pe tema desfiinţării judeţului, care urma să se încheie la ora 20.00, a fost prelungit cu o oră, la solicitarea PSD şi PNL, care au motivat că există secţii de votare unde oamenii stau la coadă.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba! „Silviu Prigoană a fost ucis?!“
Fanatik.ro
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și până la sfârșit. Trei zodii devin favoritele astrelor
Capital.ro
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Playtech.ro
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Un plan secret al Rusiei prevede dizolvarea Ucrainei și redefinirea ordinii mondiale
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți vor să plece
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Ninsorile au făcut ravagii în România! În ce județe sunt blocate șoselele și căile ferate
Cancan.ro
Ce a putut să pățească Gabriela Lucuțar la înmormântarea unui adolescent de 16 ani: 'S-a oprit slujba! Așa ceva n-am văzut niciodată'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
StirileBZI
Banii au intrat deja pe carduri: Cine primește tichete în valoare de 500 de lei
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Incident în Capitală: Doi nevăzători agresați în biserică pentru că au intrat cu câinele ghid
MediaFlux
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?