Campioana, într-o situaţie DISPERATĂ. Duckadam: Nu mai putem folosi numele STEAUA!

Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al Stelei, a explicat în amănunt care e situaţia de la Steaua după pierderea siglei, în urma scandalului cu MApN.
Daniel Spătaru
13 ian. 2015, 13:26
Campioana, într-o situaţie DISPERATĂ. Duckadam: Nu mai putem folosi numele STEAUA!

Helmuth Duckadam a vorbit la Dolce Sport despre situaţia în care se află în momentul de faţă campioana României, care se află în imposibilitatea de a folosi numele „Steaua” în meciurile de verificare pe care le va susţine în perioada următoare. Totodată, preşedintele de imagine al Stelei nu crede în teoria că Anghel Iordănescu s-ar fi implicat în scandalul Steaua vs. MApN şi spune că în acest moment clubul de fotbal nu mai poate folosi nici în acte numele „Steaua”.

Citeşte şi GIGI BECALI, ultima soluţie în scandalul siglei Stelei. Va cere audienţă la nivel înalt

Nu cred că Iordănescu s-ar fi implicat. El e prieten cu domnul Becali, n-ar fi împotriva Stelei. Cred că e ambiţia unor generali care au vrut să-i facă rău domnului Becali. Şi au reuşit.

Noi nici nu ştim cu cine să stăm de vorbă. N-a existat nicio întâlnire până acum, pentru că nu avem cu cine. Nu ştim ce se doreşte. Sumele care s-au vehiculat sunt doar aberaţii.

Citeşte şi Cea mai tare GLUMĂ despre nouă SIGLĂ. Ce înseamnă FCSB

Probabil că se aşteaptă motivarea instanţei şi apoi se va putea discuta. Până atunci vom folosi nouă siglă, nu avem ce face. Eu sper să aud o poziţie oficială din partea Ministerului. Acum, nici în acte nu putem folosi numele Steaua. Palmaresul nu s-a pus în discuţie până acum. Doar sigla„, a declarat Duckadam la Dolce Sport.

Citeşte şi Ladislau Boloni, despre situaţia de la Steaua: E lipsă de inteligenţă, nu putem să ne batem joc

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Românii vor fi verificați. Devine obligatoriu să prezentați buletinul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
CFR Călători repune în circulație 6 vagoane modernizate seria 21-90
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!