Măsuri extreme pentru elevii chiulangii. Vezi ce se întâmplă dacă vrei să fugi de la ore

Aproape 300 de elevi din Timiș, care au chiulit prea mult de la școală, au rămas, la începutul acestui an școlar, fără alocația suplimentară de sprijin familiar pentru că au acumulat cel puțin zece absențe nemotivate în cel de-al doilea semestru din anul școlar 2013 – 2014.
Roxana Gagiu
13 ian. 2015, 15:24
Măsuri extreme pentru elevii chiulangii. Vezi ce se întâmplă dacă vrei să fugi de la ore

„Copiii care au un număr mare de absențe riscă să rămână fără alocațiile suplimentare. În semestrul doi al anului școlar 2013 – 2014 au beneficiat de alocații suplimentare 2.226 de elevi, dintre care 291 de elevi au pierdut acest drept pentru că au acumulat un număr mai mare sau egal cu zece absențe nemotivate”, a explicat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, potrivit pressalert.ro.

Unitățile de învățământ din județul Timiș în care au rămas cei mai mulți elevi fără aceste alocații pentru că au chiulit prea mult sunt Liceul „Traian Vuia” din Făget, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Lugoj, dar și Liceul Alimentar, Liceul Auto sau Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Timișoara.

Vezi şi: Pericolul din baruri: cum îşi pregătesc elevii care chiulesc de la ore ratarea în viaţă

 


Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care dentista găsită moartă în propriul cabinet din Brăila voia să-și cumpere un pistol. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi primit mai multe amenințări cu moartea
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Instagram: Cea mai descărcată aplicație din lume, devansând TikTok
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'