Un autoturism care circula spre Mediaș a efectuat o manevră fără să se asigure și a fost lovit în plin de un TIR care circula în aceeași direcție. În autoturismul lovit de TIR erau nouă persoane, informează polițiștii sibieni. Din cei nouă pasageri, trei erau copii, scrie turnulsfatului.ro.
Din primele informații, șoferul care a efectuat virajul fără a se asigura a murit pe loc.
Toți cei opt pasageri din autoturism, care au supraviețuit impactului, au fost transportați la spital. Poliția informează că șoferul TIR-ului care a lovit autoturismul este din Mureș, are 37 de ani și nu a suferit răni în urma accidentului.