Caz şocant la Hunedoara: Un fost profesor universitar, găsit cu gâtul tăiat în scara blocului

Gelu Crişan a fost găsit în faţa blocului unde locuieşte cu gâtul tăiat şi îngheţat bocnă, într-o baltă de sânge, iar medicii se luptă să-i salveze viaţa.
Filip Stan
14 ian. 2015, 14:45
Caz şocant la Hunedoara: Un fost profesor universitar, găsit cu gâtul tăiat în scara blocului

Poliţiştii spun că, cel puţin în acest moment, se merge pe tentativă de suicid, iar cauzele ar fi generate de boala de care bărbatul suferea, respectiv schizofrenie. „Nu sunt suspiciuni de comitere a unei fapte penale. Bărbatul a fost găsit în jurul orei 5 dimineaţa de un vecin, în faţa blocului. Din datele de până acum, acesta s-a automutilat cu ajutorul unui briceag, care a fost găsit în locuinţa sa, iar apoi a coborât în stradă”, a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.Cu gâtul tăiat, Gelu Crişan (54 de ani) s-a prăbuşit într-o baltă de sânge şi, până să fie descoperit, a îngheţat. Practic, aceasta este şi principala problemă care îi pune viaţa în pericol. Vecinul său a sunat imediat la 112, iar bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, fiind internat la ATI. „Pe moment, pacientul pare stabil, dar problema este hipotermia. Vom vedea cum răspunde la manevrele de încălzire. De fapt aceasta este principala problemă”, a declarat managerul Spitalului de Urgenţă din Petroşani, dr Alin Vasilescu. Când a ajuns la spital, temperatura corporală a lui Gelu Crişan scăzuse până la 25 de grade, fiind efectiv îngheţat!

Nu este prima dată când bărbatul încearcă să-şi ia zilele. S-a aruncat de la etaj, şi-a tăiat venele, dar a scăpat mereu cu viaţă.

Cine este Gelu Crişan?

Gelu Crişan are o poveste de viaţă extrem de tristă. Este cercetător în geofizică şi electronică, specialist în astronavigaţie. Cei care i-au fost colegi şi vecinii povestesc despre Gelu că a fost cercetător în fizică atomică şi profesor universitar la Bucureşti. De fapt, a studiat pe rând Topografia, Geofizica, Programarea numerică a datelor şi Electronică. A lucrat un an la mina Petrila, apoi la Institutul de Cercetare Petrol şi Gaze, a fost profesor universitar la Bucureşti, a făcut cercetare şi proiectare, apoi a trecut în astronavigaţie. S-a îmbolnăvit, însă, iar apropiaţii spun că Gelu a devenit omul de acum în urma unei injecţii. „A fost un copil eminent, a intrat din prima la liceu, apoi la facultate şi la a doua facultate. A devenit cercetător ulterior, pe la Bucureşti. A fost căsătorit, socrul său, am înţeles că lucra în Comitetul Central pe vremea lui Ceauşescu. Are un copil, care a venit să-l invite la nunta lui. Am aflat că a făcut o informare politică, aşa cum se făcea atunci, după care a ajuns aşa. Se spune că ar fi criticat sistemul şi mai ales practicile din domeniul în care lucra el. Acea infirmare politică nu doar că a scris-o, dar a şi suţinut-o, cu completările şi argumentele lui. A fost un bărbat tare frumos, senin şi deschis. Se ştie că dintr-o injecţie. Dar toţi spun că Securitatea a făcut asta. Generaţia nostră a fost o generaţie bătută de soartă. Majoritatea celor cu adevărat buni, colegi de-ai mei, au murit. Au fost şase oameni eminenţi… Tatăl său a lucrat la mină, acum este pensionar şi stau împreună. Mama lui a fost nevoită să plece în Franţa… Gelu a rămas un om de bună calitate, chiar dacă mintea lui o mai ia razna”, spunea cu ceva timp în urmă o fostă colegă de şcoală generală şi vecină cu Gelu Crişan, potrivit zdh.ro.

Gelu este un adevărat personaj şi toată Petrila îl cunoaşte ca omul care umblă desculţ prin zăpadă, iar vara poartă bocanci şi uneori costum de schi. Uneori, când i se face rău, se culcă singur pe pământ, apoi îşi urmează drumul cu câinele său, poate singurul său prieten adevărat…

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Te obligă să plătești. S-a dat ordinul în România
Playtech.ro
Cât costă să mergi cu elicopterul la festivalul Electric Castle 2024. E ultima fiță
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Bianca Drăgușanu, săltată de poliție. Cum se apără vedeta. Update
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Mariei Diana, tânăra ucisă de urs la Jepii Mici: ”Băiatul era singur și
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Raed Arafat a dat ORDINUL în România. Este obligatoriu de joi, 18 Iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Top 5 atracții turistice în Oslo: ce nu trebuie să ratezi
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'