Aceştia sunt cei care l-au anchetat pe Berbeceanu, iar, în prezent, ei sunt judecaţi de către ÎCCJ pentru modul abuziv în care l-au anchetat pe acesta, transmite Agerpres.
Miercuri, au început la ÎCCJ dezbaterile privind dosarul foştilor anchetatori ai lui Traian Berbeceanu. Cua cest prilej, comisarul Berbeceanu le-a cerut judecătorilor audierea mai multor persoane în calitate de martori, spunând despre fiecare cum ar putea contribui la lămurirea cauzei.
Astfel, Berbeceanu doreşte audierea fostului procuror-şef al DIICOT Alian Bica, despre care a spus că ştia încă din luna iunie 2012 despre tensiunile apărute la nivelul DIICOT şi BCCO Alba.
Berbeceanu a cerut instanţei şi audierea actualului şef al DIICOT Georgiana Hosu, arătând că a fost martor la discuţiile sale cu Alina Bica, precum şi pe Dan Hosu, soţul acesteia, poliţist în rezervă şi fost ofiţer de BCCO, care ar putea confirma că la Alba i se pregătea un dosar.
Fostul şef al BCCO Alba a mai cerut audierea şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, spunând că, încă din 2012, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) despre faptele penale şi disciplinare comise de cei trei foşti anchetatori ai săi.
Berbeceanu a cerut să mai fie chemaţi în boxa martorilor ofiţerii de Poliţie Gheorghe Stupilă, care să prezinte „încrâncenarea” cu care cei trei anchetatori ar fi dorit înlăturarea sa de la BCCO Alba, Florentin Robescu şi Claudiu Cucu, despre cel din urmă spunând că ştie toate discuţiile sale cu Alina Bica.