Mai multe percheziţii sunt în desfăşurare la Montrouge (Hauts-de-Seine), la Grigny et Fleury-Mérogis (Essonne) şi la Epinay-sur-Seine (Seine-Saint-Denis), scrie lefigaro.fr.
În ultimele zile, anchetatorii au efectuat filaje în cazul mai multor persoane din anturajul fraţilor Kouachi, autorii atacului de la redacţia săptămânalului Charlie Hebdo, şi a lui Amédy Coulibaly, cel care a împuşcat un politişt în Montrouge şi a luat mai mulţi ostatici într-un magazin din cartierul evreiesc.
Anchetatorii sunt pe urma maşinii lui Hayat Boumeddiene, iubita lui Amédy Coulibaly, pe numele căreia a fost emis un mandat de arestare. Femeia a fost reperată în Turcia în data de 2 ianuarie, apoi în Siria în data de 8 ianaurie.
Vineri dimineaţă, iTÉLÉ a anunţat pe contul de Twitter că mai multe percheziţii au loc la Montrouge şi două în alte oraşe din Île-de-France.