Daniel Dăianu (BNR): Băncile nu au explicat bine oamenilor condiţiile creditelor în franci elveţieni

Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, a declarat într-un interviu acordat RFI, că aprecierea francului elveţian a fost "brutală" şi că băncile au partea lor de vină, pentru că nu au explicat bine clienţilor ce presupun creditele în franci.
Iulian Tudor
16 ian. 2015, 11:08
Daniel Dăianu (BNR): Băncile nu au explicat bine oamenilor condiţiile creditelor în franci elveţieni

Aprecierea francului elveţian a fost brutală şi a luat pieţele pe neaşteptate. (…) A fost o măsură care a bulversat pieţele şi pentru că amplitudinea a fost extraordinară. (…) Francul elveţian este şi o monedă de rezervă, dincolo de alte utilizări specifice valutelor. În plus, mai există un considerent care acum este tot mai clar că a fost avut în vedere de oficialii autorităţii monetare din Elveţia şi anume că Banca Centrală Europeană se pregăteşte să lanseze un program important de achiziţii de active, care să încerce să prevină o situaţie tot mai complicată, ilustrată de ceea ce se numeşte deflaţia, adică o scădere a preţurilor în zona euro, care ar complica capacitatea firmelor şi cetăţenilor de a rambursa credite„, a explicat Daniel Dăianu pentru RFI.

Mai mult, acesta consideră că şi „băncile au o responsabilitate foarte mare, fiindcă nu au explicat oamenilor condiţiile în care se contractează aceste credite„.

Soluţii pentru clienţii care au credite în franci elveţieni

Daniel Dăianu a precizat că o posibilă soluţie pentru clienţii cu credite în franci elveţieni este restructurarea datoriei la bănci. „Nimeni nu are de câştigat, nici băncile nu au de câştigat, dimpotrivă, dacă un număr însemnat de cetăţeni, de firme, nu-şi pot onora datoriile, nu pot să plătească. Iar restructurarea ar trebui să fie facilitată acum, când dobânzile sunt mici. Peste tot în lume trebuie să se procedeze la aşa ceva. Deci băncile, în primul rând, ar trebui să fie interesate. Tot astfel şi cetăţenii să încerce să-şi restructureze datoriile”, a explicat Dăianu.

O altă soluţie, în opinia lui Daniel Dăianu, este legată de „împărţirea poverii între părţile implicate„.

Citeşte şi: CURS BNR: Preţurile pentru francul elveţian şi euro CRESC din nou

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
De ce te mușcă țânțarii, de fapt. Motivul pentru care unele persoane nu sunt afectate, deși stau lângă tine
Capital.ro
Doliu în muzică. A murit un zeu al muzicii. A fost un „războinic al drumurilor”
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Rețete rapide și ieftine. Două preparate pe bază de orez care sunt gata în 20 de minute
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Decizie pentru cine transferă bani. Noua regulă din 23 iulie pentru cei care folosesc bani cash
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Locuitorii din Tulcea avertizați de Ro-Alert privind posibile căderi de obiecte din spațiul aerian
MediaFlux
REGULI noi pentru TOȚI cei care stau la BLOC. Se SCHIMBĂ din 25 iulie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!